Drama Monicai Cismas: o moarte pentru care nu va plati nimeni

Monica Cismaş va fi înmormântată, marţi, în comuna arădeană Fântânele. Nici mama, nici bunica, doi adulţi care n-au reuşit să vadă dincolo de interesele lor mărunte, nu vor plăti pentru moartea ei. Cazul a readus în discuţie situaţia copiilor ai căror părinţi pleacă, uneori cu anii, la muncă în străinătate. Cei mici nu înţeleg ce li se întâmplă şi, dacă nu primesc ajutor specializat, cad în depresii.

Acum aproape un an, Monica Cismaş era internată la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. În numai trei luni de când fusese lăsată de mamă în grija bunicii, fetiţa ajunsese doar o umbră. Diagnosticul era incredibil pentru un copil de 11 ani: anorexie nervoasă pe fond depresiv. A stat internată câteva zile, apoi a fost luată în plasament forţat de către Protecţia Copilului, dar starea ei s-a degradat de la o zi la alta. Pe 11 decembrie a fost internată din nou şi a rămas legată de aparate până la mijlocul lunii martie, când a fost transferată la secţia ATI a Spitalului Judeţean Arad. „Medicii au făcut tot ce au putut, şi cei de aici, şi cei de la Timişoara. Cei de la Timişoara au încercat să ia legătura cu familia. Au găsit o mamă cu buletin din Fântânele, unde aceasta fusese căsătorită un timp foarte scurt, şi aşa au adus-o la Arad. A venit aici în stare foarte gravă, pe aparate, intubată şi alimentată pe gastrostomă. Avea cel mult 16 kilograme. A fost internată la ATI”, spune dr. Teodora Olaru, directorul medical al spitaului arădean. Fetiţa nu mai vorbea de câteva luni, atât din cauza aparatelor la care era conectată, dar şi pentru că refuza să facă asta. A început totuşi consilierea psihologică, însă în peisaj a apărut şi mama Monicăi. „Consilierii spuneau că mama va veni şi va avea grijă de ea. Apoi venea mama, care îi spunea că dacă nu se face bine, o lasă în spital. Fetiţa era tot timpul conştientă, dar refuza să relaţioneze. Dacă i se cerea să ridice o mână, o ridica, însă niciodată nu răspundea la întrebări”, mai spune dr. Olaru. În ultima lună, Monicăi i-a fost tot mai rău. Când a murit, nu avea decât 10 kilograme. Autopsia efectuată luni a arătat că organele vitale ale fetiţei au cedat în urma înfometării.

Nimeni nu e vinovat

Cazul e cu atât mai dramatic, cu cât nimeni nu va plăti pentru această moarte. Poliţia nu a deschis nicio anchetă, deoarece decesul a fost unul patologic. Mama ar putea fi acuzată, eventual, de abandon familial, dar nici acest lucru nu pare posibil, deoarece instituţiile abilitate nu consideră că a fost vorba de aşa ceva. Şi ce se poate spune despre bunică, Rozalia Cismaş, care îi repeta, obsesiv, unui copil şi aşa foarte sensibil, crescut fără tată, că „mama te-a părăsit. A plecat în Italia pentru că nu te iubeşte. Te lasă aşa cum a lăsat-o pe sora ta”. Cristina Negrea, femeia de 29 de ani care i-a dat viaţă Monicăi, a avut „grijă”, în perioada în care şi-a vizitat totuşi fiica, să facă praf toate eforturile medicilor şi psihologilor. „Cât a stat lângă fetiţă, timp de două luni, mama îi spunea întruna că dacă nu îşi revine, o părăseşte, şi pleacă. Mereu îi spunea asta, personalul de la ATI a auzit-o de mai multe ori”, afirmă dr. Olaru. Practic, mama anula orice încercare de reechilibrare emoţională a fetiţei.

Consiliere pentru copii

Acum doi ani, organizaţia „Salvaţi Copiii” a deschis la Timişoara un centru de consiliere pentru copiii aflaţi în situaţii precum cea a Monicăi Cismaş. Centrul „Creştem împreună” acordă asistenţă socială, psihologică şi pedagogică celor mici, timp de patru ore, în fiecare zi. În prezent, aici sunt consiliaţi 70 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. Poveştile lor sunt, de cele mai multe ori, sfâşietoare. O fetiţă de clasa a VI-a povesteşte că îi lipseşte să vorbească cu mama. „Îmi doresc discuţii aşa, mamă – fiică, să stăm împreună, să mă sfătuiesc cu ea”, spune copila. Mama ei a plecat în Spania la scurt timp după ce a născut-o. „Trebuie să ne menţină pe toţi şase, de aceea e plecată. Aş da orice să fie aici. Vorbesc aproape în fiecare seară cu ea, dar am nevoie să fie aici, lângă mine”, spune fetiţa, care locuieşte cu tatăl ei şi cei cinci fraţi. Psihologul care se ocupă de caz povesteşte că, în urmă cu doi ani, când a cunoscut-o, fetiţa dădea mari semne de rebeliune. O altă fetiţă, de zece ani, a ajuns la „Salvaţi Copiii” după ce a trăit un an îngrijită de fraţii mai mari. Ambii părinţi erau plecaţi în Italia, la muncă, iar copilul refuza orice fel de comunicare cu lumea din jur. „Copiii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate ajung la noi cu deficienţe de natură afectivă şi, probabil, dacă nu am interveni, în unele cazuri ar cădea în depresii severe. Ei nu înţeleg ce li se înmtâmplă, de ce sunt plecaţi mama sau tata. Aici, intrând într-un grup în care toţi sunt în aceeaşi situaţie, încep să se reechilibreze”, explică psihologul Cristian Badi.