Categories: Politica

Ilie Sarbu, atac frontal la Maria Barna

PSD va sesiza Curtea Constituţională în cazul deputatului Maria Barna. Potrivit lui Ilie Sârbu, liderul grupului parlamentar al PSD, aceasta se face vinovată de perpetuarea unei serii de ilegalităţi în forul legislativ al ţării. Maria Barna a ajuns în parlament pe listele PSD, trecând ulterior la UNPR.

„În numele grupului parlamentar al PSD doresc să anunţ public faptul că vom face o sesizare la Curtea Constituţională împotriva doamnei Maria Barna, pentru că numai astfel putem stopa practicile ilegale din parlament”, a anunţat, miercuri dimineaţă, senatorul Ilie Sârbu. Acesta susţine că abuzurile comise de parlamentarii puterii lovesc, zilnic, la baza instituţiei fundamentale a democraţiei, parlamentul. „Încălcările flagrante ale legii au devenit o practică pentru PDL, dar, mai nou, şi reprezentanţii UNPR au intrat în această cursă a disperării şi panicii. Recent, Maria Barna, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilo,r a trimis plenului comun, spre dezbatere şi vot, raportul referitor la Curtea de Conturi, deşi documentul este nestatutar şi ilegal, din cauza lipsei de cvorum. Alături de colegii senatori din PSD şi PNL am demonstrat clar că toate şedinţele au fost nestatutare, iar întocmirea şi trimiterea raportului de către doamna Barna reprezintă un abuz evident. Obişnuită însă cu practicile nedemocratice care se manifestă în arcul guvernamental, Maria Barna şi-a asumat această ilegalitate, sperând probabil că legea nu se va aplica niciodată celor din PDL şi UDMR”, a explicat Sârbu. El mai spune că, personal, nu este surprins de atitudinea Mariei Barna. „Aceasta şi-a demonstrat deja «loialitatea» faţă de cei care au votat-o în 2008, când a candidat pe listele PSD Timiş, prin bunăvoinţa organizaţiei noastre”, a conchis senatorul.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

2 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

2 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

16 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

18 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

20 de ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

20 de ore ago