Categories: Poli Timisoara

Poli va juca ofensiv la Arad

Alb-violeţii sunt decişi hotărâţi să se întoarcă de la Arad cu toate cele trei puncte. Valentin Velcea spune că echipa sa va aborda meciul într-un mod ofensiv şi că singurul atu al gazdelor va fi publicul.

Poli întâlneşte vineri UTA, o partidă specială pentru alb-violeţi. „Avem un meci de campionat, care are o însemnătate aparte, este un derby al vestului. În acest moment, valoarea lui Poli este incontestabil mai mare. Vom aborda acest meci ca pe toate celelalte, vom juca ofensiv, ca acasă. Poli nu se va deosebi de alte partide, nu trebuie să se apere şi sa fie precaută. Întreg lotul este valid, ceea ce mă bucură pe de-o parte, dar îmi dă şi bătăi de cap, pentru că trebuie să alcătuiesc un prim «11» valoros, echilibrat şi eficient. Aştept trei puncte la Arad, care să ne consolideze pe locul I, cu un golaveraj mai bun. În fotbal se pot întâmpla multe, a greşi e omeneşte, dar sper ca aceste greşeli individuale sau de grup să nu mai apară şi să nu conteze pe tabelă. Vom întâlni o echipă care va juca cu ambiţie. Plusul lor este publicul, pentru că joacă acasă”, a declarat Valentin Velcea.
„Este o partidă foarte importantă. Am mai avut un astfel de moment în primăvara lui 2010, când Poli a bătut, cu Neluţu Sabău pe bancă, pentru prima dată după 45 de ani pe terenul lui Dinamo. Păcat că ulterior nu am reuşit să câştigăm şi în faţa Stelei, era o ambiţie de-a mea. Meciul de vineri este mai mult un derby emoţional. Din punct de vedere valoric, Poli nu are adversar în Liga a II-a, doar noi suntem propriii noştri adversari”, a spus team-managerul Daniel Stanciu.
Partida UTA-Poli va fi arbitrată la centru de Florin Mihai Marcu (Oradea), ajutat la cele două tuşe de Ciprian Florin Danşa (Oradea) şi Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă a fost desemnat Rares George Vidican (Oradea), iar observatorii delegaţi sunt Marian Salomir (Cluj-Napoca) şi Valer Nichimiş (Alba Iulia). Meciul se joacă vneri, de la ora 19, şi va fi transmis în direct de Digisport.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

8 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago