Categories: Zâmbete amare

Senzational! Domnu’ Dan vine la Timisoara dupa sfarsitul lumii

În sfârşit, are şi UNPR de cine să râdă! Când credeai că pe scena politică nu poate să apară o formaţiune mai caraghioasă decât Uniunea intereselor imobiliare ale generalului de intendenţă Oprea, hop!, Justiţia a dat undă verde partidului-televizor condus de „senzaţionalul” Dan Diaconescu. Probabil că numai asta mai lipsea eşichierului politic românesc pentru ca lucrurile să fie duse dincolo de orice limite. Născut în menajeria OTV, din sudoare şi şantaj, printre tot felul de lighioane, şerpi, pitici şi manelişti porno, eleve şi profesoare porno, Elodii şi Ogici, Partidul Poporului a ieşit la lumină. Ca o Albă ca Zăpada mult aşteptată de “cotrocenistul” Sebastian Lăzăroiu, acest “oracol din Bălceşti” al scenei politice. Că această adunătură numită partid aduce a făcătură băsesciană nu se mai îndoieşte multă lume. De altfel, Elena Udrea s-a şi grăbit să anunţe o posibilă alianţă cu formaţiunea lui „domnu’ Dan”. Din ce în ce mai haioşi aliaţii PD-L: după UNPR a venit şi PP.

Din acest moment, românii pot sta liniştiţi. La anul, va primi fiecare 20.000 de euro, toate pensile şi salariile vor fi majorate, toate taxele şi impozitele anulate. Başca în primul an România va avea o autostradă de la un capăt la altul, iar în al doilea an se vor face toate şcolile şi spitalele. Pe data de 1 octombrie, “senzaţionalul” domn Dan şi-a anunţat o vizită la Timişoara, unde se va întâlni cu simpatizanţii acestui partid-gloată. De-a dreptul senzaţional, „domnu’ Dan” va da autografe pe ceşcuţe de cafea. Problema e însă alta şi, recunosc, lucrurile mă depăşeşc total. Aceeaşi televiziune-tomberon din care s-a născut această şleahtă numită partid duce de ceva timp o furibundă campanie potrivit căreia, la finalul lunii septembrie, vine sfârşitul lumii. Asta după ce cometa Elenin se va intersecta cu Pământul, au aflat OTV-iştii din documentele NASA. Acelaşi post mai învaţă românii cu creierul de bibilică cum să-şi facă buncăre, să-şi facă rezerve de alimente, apă şi… arme. Asta, în timp ce DNA-ul doarme. Aşadar, vine sfârşitul lumii sau nu mai vine, odată ce domnu’ Dan şi-a anunţat vizita la Timişoara? Sau e vorba doar de sfârşitul României, în cazul în care acest partid ar intra în parlament? Şi culmea e vorba de anul 2012, unde va avea loc un alt sfârşit al lumii, potrivit aceluiaşi OTV.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

O oră ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

6 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago