Categories: Sănătate

Medici straini invata microchirurgie la Timisoara

În timp ce medicii români pleacă pe capete în străinătate, străinii vin să înveţe meserie la Timişoara. Microchirurgi din Italia, Ungaria, Israel sau Bosnia-Herţegovina învaţă cum să opereze nervi şi vase de sânge după ultimele proceduri medicale.

În 13 ani de când se ţin astfel de cursuri la Timişoara, 580 de medici s-au specializat până acum în microchirurgia vaselor sangvine şi a nervilor, la Timişoara. Peste 300 ei au fost din străinătate. Cursurile au loc în cadrul Centrului de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie „Pius Brânzeu” al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. „În general participă rezidenţi sau tineri specialişti, medici în formare. Am fost şi noi surprinşi să aflăm că informaţiile circulă în străinătate din gură-n gură, astfel că locurile se ocupă din timp. Pentru acest curs, locurile s-au ocupat în urmă cu trei luni. Pentru cursul din martie 2012, o treime din locuri sunt deja luate”, a declarat dr. Mihai Ionac, coordonatorul programului de training în microchirurgia reconstructivă.
Până sâmbătă, la Timişoara are loc un alt curs de specializare. 10 din cei 17 cursanţi sunt străini. Cursul costă 600 de euro, sumă în care este inclusă și cazarea. În străinătate, costurile ar ajunge la aproape 2.000 de euro pe zi. Preşedintele Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă susţine că acest curs este cel mai vechi din Europa cu această specializare.„Programul nostru de training în microchirurgie este cel mai în etate din Europa, ca durată de desfăşurare. Am început în 1998 şi am ajuns la a 29-a ediţie. În plus, cursurile noastre sunt acreditate, din 2005, de board-ul european de chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică. Mai mult decât atât, din 2010 avem ca partener cea mai bună firmă de instrumentar chirurgical din lume, S&T, din Elveţia”, a declarat dr. Lucian Jiga, preşedintele SRMR.
Dr. Petra Hartmann, de la Spitalul Universitar din Szeged, spune că acasă nu a a avut niciodată patru zile la dispoziţie în care să aprofundeze aceste tehnici. „Am rămas foarte impresionaţi de ce am găsit aici: nivelul foarte înalt cu aparatură, microscoapele de mare performanţă etc. Ce m-a surprins în mod deosebit a fost faptul că fiecare cursant are un îndrumător de curs. Acest curs de patru zile e o ocazie unică de a ne ocupa de aprofundarea tehnicilor de microchirurgie. Acasă nu prea avem timp să ne ocupăm atâtea zile doar cu aşa ceva”, a spus specialistul maghiar.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

2 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

2 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

3 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

4 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

7 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

7 ore ago