Categories: PoliticaUltima ora

Popoviciu a rezolvat problemele judetului in timpul discursului Regelui!

Regele Mihai I a vorbit, marți, în fața Parlamentului României, după mai bine de șase decenii. Discursul regelui a fost un moment cu adevărat istoric, pe care însă l-au ratat, din motive mai degrabă meschine, cei mai mulți dintre reprezentanții puterii. Aleșii PD-L Timiș au fost împărțiți.

Președintele Traian Băsescu avea întâlnire cu Jose Manuel Baroso, șeful Comisiei Europene, și oricum, conform propriilor declarații, nu avea de transmis niciun mesaj “Ex-regelui Mihai”. Premierul Emil Boc a plecat la Carei, la manifestările de Ziua Armatei, unde și-a etalat cunoștințele eronate de istorie, iar președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, e în Georgia. Miniștrii democrat-liberali au dat și ei cu tifla ședinței solemne a parlamentului, prilejuită de aniversarea de 90 de ani de a Regelui Mihai. În banca destinată guvernului a stat doar ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. La şedinţă au venit, şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, dar aceştia au stat în sală. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a încercat să explice absenţa. “Toţi miniştri au program mai încărcat, o parte la Bruxelles şi o parte la FMI. Această şedinţă solemnă s-a suprapus cu acţiuni de mult timp programate”, a spus Toader.
Parlamentarii PD-L de Timiș s-au împărțit și ei. Senatorii Dorel Borza și Gheorghe David, precum și deputații Gheorghe Ciobanu și Ștefan Drăgulescu au asistat la discursul regelui. Ministrul Valeriu Tabără nu a fost la ședință, iar deputatul Marius Dugulescu nu a putut fi contactat telefonic. Claudiu Țaga, acum deputat UNPR, deși a intrat în parlament pe listele liberale, a fost și el la ședința solemnă. “Nu am vrut să ratez un moment istoric. Era normal să particip. Cei care n-au fost au avut mult de pierdut”, ne-a declarat Țaga. Colega sa de partid, Maria Barna, nu a răspuns la telefon, deși am sunat-o de câteva ori. “Eu nu am văzut-o, deși m-am uitat după ea”, a spus Claudiu Țaga.
Deputatul Alin Popoviciu n-a participat la acest eveniment și nu e îngrijorat că a ratat un moment istoric. Popoviciu e foarte liniștit, pentru că, spune el, în acest interval, și-a făcut datoria față de electorat! “Nu m-am dus la ședință, nu am avut timp. Am avut de rezolvat niște probleme importante pentru județul Timiș. M-aș fi dus, dar m-au rugat niște primari să-i ajut. Pentru că eu sunt deputat de colegiu, am considerat că așa e mai bine. Oricum, discursul era opțional”, ne-a declarat Popoviciu. Ședința solemnă a durat mai puțin de o oră. Ceea ce înseamnă fie că Popoviciu este, într-adevăr, extraordinat de competent și n-are nevoie decât de câteva minute pentru a rezolva probleme importante, fie că deputatul e doar un personaj extrem de lăudăros.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago