Parcul tehnologic al Consilului Judeţean Timiş este tot mai bătut de soartă. Multe dintre firmele care au închiriat spaţii au dat faliment, s-au retras sau sunt prinse în datorii până peste cap.
În prima şedinţă de consiliu judeţean, probabil la sfârşitul acestei luni, va fi pusă pe tapet situaţia dezastruoasă în care a ajuns parcul tehnologic al CJT. ”Din cauza crizei unele firme de acolo au avut probleme. Unele au şi datorii la noi, dar ele sunt falimentare. S-a venit cu o propunere ca, în momentul în care se semnează contractul cu o firmă, acea firmă să depună o garanţie sub forma unei ipoteci. Discuţia e la cât să se ridice respectiva garanţie”, spune preşedintele Comisie economice din CJT, ţărănistul Viorel Sasca.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…