Interminabilele lupte pentru putere din interiorul PNŢCD conduc spre un deznodământ aproape fatal pentru partid: suspendarea din Partidul Popular European.
Potrivit unor surse apropiate popularilor europeni citate de Agerpres, liderul PPE Wilfried Martens a trimis o scrisoare către PNŢCD în care arată că „nu există nicio certitudine legată de cine este preşedinte şi reprezentant legal al PNŢCD”. Ca atare, preşedintele PPE a decis, încă din 22 octombrie, să ceară Adunării Politice a PPE, care va avea loc marţi, suspendarea PNŢCD până în momentul în care partidul va avea o conducere legitimă. Potrivit aceloraşi surse, conducerea PPE nu priveşte cu ochi buni venirea la Bruxelles a lui Victor Ciorbea, liderul unei fracţiuni din PNŢCD. Acesta a declarat că vrea să-i convingă pe liderii PPE să amâne suspendarea partidului sau chiar să o blocheze. Sâmbătă, o încercare de împăcare a aripilor din PNŢCD a eșuat, Aurelian Pavelescu, liderul grupării rivale celei conduse de Ciorbea, părăsind furios o întâlnire a Consiliului Naţional de Conducere a partidului. Miercuri ar putea fi o zi decisivă şi în justiţie, fiind aşteptată o decizie a Curţii de Apel Bucureşti în privinţa conducerii legitime a partidului.
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…