Categories: Sport

BC Timisoara, la “cota” cinci

BC Timişoara a câştigat, sâmbătă, al cincilea meci la rând şi se află pe locul al doilea în Liga Naţională de Baschet, la un punct de liderul CS Gaz Metan Mediaş. Ultima “victimă” a fost Energia Rovinari, învinsă la o diferenţă de 16 puncte.

Primele două sfeturi au fost destul de dificile pentru timişoreni, mai ales că oaspeţii au reuşit nu mai puţin de opt aruncări de trei puncte, faţă de două ale gazdelor. Jucătorii lui Predrag Badjnarevic au câştigat primul sfert cu 21-20, dar l-au pierdut pe cel de-al doilea la 16-20. La jumătatea meciului, Energia Rovinari conducea cu 40-37. Badnjarevic şi-a scuturat bine jucătorii, astfel că, din sfertul al treilea, echipa a arătat cu totul altfel. Apărarea şi-a intrat în rol, devenind mai agresivă şi, în plus, timişorenii au căpătat curaj şi au început să arunce de la distanţă. În sfertul al treilea, gazdele conduceau deja cu 56-48 şi, până la final, n-au mai cedat. Totalul punctelor din partea a doua a meciului: 54. scorul final a fost 91-75.
Cel mai bun marcator al timişorenilor a fost Bogdan Popescu, 23 de puncte. Archie a reuşit 16 puncte şi opt recuperări, iar Branko Cuic a marcat 15 puncte şi a făcut 10 pase decisive. La oaspeţi, Darby a fost autorul a 27 de puncte. Următorul meci pentru BC Timişoara are loc marţi, de la ora 18, în Liga Balcanică. Jucătorii lui Badnjarevic întâlnesc, pe teren propriu, pe Torus Skopje. Intrarea e liberă.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

6 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

10 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

11 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

11 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

11 ore ago