Categories: Politica

Bojin nu-l regreta pe Geoana

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, nu are regrete după ce Mircea Geoană a ajuns la un pas foarte mic de excluderea din PSD. Cu 43 de voturi pentru şi cinci împotrivă, Comisia de Integritate a PSD a decis duminică să propună excluderea lui Geoană, în faţa celui mai mare for din PSD, în astfel de cazuri – Comitetul Executiv.

Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, crede că USL ar putea pierde iniţial în sonaje după excluderea lui Geonă, dar pe termen lung ar putea fi o decizie înţeleaptă care să meargă la inima alegătorilor. „Nu îmi pare rău după Geoană, de ce ar trebui să-mi pară… Fiecare şi-o face cu mâna lui, se va discuta la nivelul comitetului executiv. Deocamdată e o propunere. Organizaţia din Timiş şi-a manifestat dorinţa de a fi foarte serioşi în ceea ce facem. Trebuie impuse disciplina şi statutul partidului. Dacă fiecare face ce vrea ajungem la haos”, ne-a spus Bojin. Acesta crede că USL poate scădea în sondaje, dar numai pe moment. „Noi, ca organizaţie, am votat pentru susţinerea hotărârii BPN PSD la Timiş şi pentru susţinerea preşedintelui Ponta. Probabil pe moment vom scădea în sondaje, dar după ar putea fi un câştig. Se dă dovadă de disciplină şi seriozitate. Dacă am bătut palma într-o căsnicie cu PNL şi am spus că ei au preşedintele, noi premierul, nu poţi la jumătatea drumului să te întorci şi fiecare să spună ce vrea”, a mai declarat Bojin.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

12 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

15 ore ago