Categories: Timp liber

New Funky Fashion, by Stefan Musca

Designerul Ştefan Muscă, ale cărui creaţii sunt preferate de o mulţime de artişti români, îşi deschide showroom la Timişoara. Inaugurarea va avea loc în 15 noiembrie, la ora 15, în prezenţa designerului şi a invitaţilor speciali Răzvan şi Dani.

La deschidere va fi prezentată linia de creaţie funky, destinată în special amatorilor de clubbing. Ştefan Muscă le va oferi sfaturi celor prezenţi, astfel încât ei să ştie exact ce croială li se potriveşte cel mai bine. Primul magazin al lui Ştefan Muscă a fost deschis în 1998, în centrul Bucureştiului, şi şi-a format, în timp, o clientelă fidelă. Designerul petrece mult timp în showroom-ul său, sfătuindu-şi chiar el clienţii. Materialul preferat de Stefan Musca este denimul, exploatat în cele mai neaşteptate moduri. Nu lipsesc tăieturile asimetrice, paietele, mărgelele sau combinaţiile cu mătase, jerse sau chiar… PVC. Printre cei care au devenit fani necondiţionaţi ai creaţiilor semnate Ştefan Muscă se numără Alex Velea, Cosmina Păsărin, DJ Pagal, Ilinca Vandici sau Cristina de la Impact. Showroom-ul New Funky Fashion by Stefan Musca este situat pe strada Dimitrie Cantemir, la numărul 1.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

5 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago