Categories: Sport

Trio-ul din fruntea clasamentului Ligii a IV-a continua marsul victoriilor

Favoritele din fruntea clasamentului Ligii a IV-a Timiș s-au impus pe linie. Balul a fost deschis de FC Chişoda care a bifat o nouă victorie pe terenul „laternei roşii” Progresul Ciacova. CSM Lugoj s-a impus tot în deplasare, la Dudeştii Vechi, în urma unui joc cu „scântei”, iar CFR Timişoara a trecut fără emoţii de Unirea Cerneteaz.

Progresul Gătaia – FC Chişoda 0-2
Victorie scontată a echipei pregătite de Cristi Safta, pe terenul resemnatei Progresul Gătaia, care nu a agonisit niciun punct în 16 jocuri. Gherman şi Gherman au înscris în jocul de vineri pentru FC Chişoda. Timp de o zi, FC Chişoda a egalat la puncte liderul CSM Lugoj şi a putut visa frumos, sperând într-o minune în jocul dintre Pobeda şi CSM Lugoj. Până la urmă, nu a fost să fie.

Pobeda Dudeştii Vechi – CSM Lugoj 0-2
Evoluţia trupei din Lugoj este asemănătoare cu un ceas elveţian şi nu prea dă rateuri. Echipa pregătită de Cosmin Stan a avut viaţă destul de grea la Dudeştii Vechi, unde a întâlnit o formație arţăgoasă. Poate prea arţăgoasă dacă am da crezare vorbelor lui Stan, care a acuzat jocul dur al gazdelor. Ambele goluri ale CSM-ului au fost înscrise din penaty, iar semnatarii au fost Argatu şi Stoica.

CFR Timişoara – Unirea Cerneteaz 4-2
Antrenorul „feroviar” Florin Bugar a acceptat propunerea oaspeţilor din Cerneteaz de a evolua cu începere de la ora 10, pe motiv că Romeo Malac, antrenorul Unirii, este şi organizator de competiţii la Poli. Cum alb-violeţii au jucat sâmbătă de la 12, Malac trebuia să fie prezent pe arena “Dan Păltinişanu”. CFR s-a impus fără probleme, într-un joc pe care l-a controlat chiar dacă pe teren au fost aruncaţi juniori născuţi în anul 1996.
Auto Timişoara – Juventus Pişchia 2-1
Tânăra echipă ce evoluează pe terenul din cartierul Freidorf a câştigat întâlnirea cu Juventus Pişchia, ceea ce a însemnat că echipele au făcut schimb de locuri în subsolul clasamentului. Vlădia şi Leleczi au marcat pentru o victorie extrem de importantă, după ce Auto a fost condusă printr-un gol primit în prima repriză.

FC Deta – AS Peciu Nou 2-2
Oaspeţii din Peciu Nou nu au câştigat nici în deplasarea de la Deta, o echipă care luptă pentru acelaşi obiectiv, şi anume evitarea retrogradării. Pe locul 13, FC Deta este la doar trei puncte de următorul loc ocupat de Unirea Cerneteaz, în timp ce AS Peciu Nou rămâne în subsolul clasamentului pe penultimul loc.
Avântul Bobda – Marcel Băban Jimbolia 1-0
După umilința suferită în urmă cu o etapă la Lugoj, când Avântul a pierdut cu 11-0, la echipa din Bobda s-au produs o serie de modificări, care au culminat cu despărţirea de antrenorii Butnăraşu şi Ilea. Fără cei doi pe teren, dar şi fără căpitanul Coată, plecat în Italia, Avântul Bobda a trecut extrem de greu de Marcel Băban Jimbolia, o echipă în care evoluează în cea mai mare parte juniori.

CS Dumbrăviţa – Spartak Gottlob 1-0
De mai bine de un sezon CS Dumbrăviţa ne-a obişnuit cu jocuri câştigate la limită. Creată după chipul şi asemănarea fostului fundaş Florin Macavei, acum antrenor, CS Dumbrăviţa ştie să conserve un rezultat. Aşa s-a întâmplat cu imprevizibila Spartak Gottlob, care nu a mai reuşit să revină în joc după primirea golului.

Real Dragşina – Timişul Şag 1-1
Dacfă în urmă cu un sezon Real Dragşina era ciuca bătăilor în liga a patra, sezonul de faţă ne prezintă o altă faţă a trupei antrenate de Gheorghe Ilici. Realul de Dragşina evoluează de la egal la egal cu orice echipă din serie, lucru dovedit şi de jocul cu Timişul Şag, una din nucile tari ale seriei.

Arsenal Bucovăţ – Banatul Nerău 2-3
Banatul Nerău este cu siguranţă una din suprizele plăcute ale acestui sezon. Mai puţin ieşirile golăneşti ale primarului Cosmin Sântean, care este jucător la Banatul. Fraţii Tulcan au înscris toate cele trei goluri în jocul de la Bucovăţ, care se adânceşte în subsolul clasamentului devenind o echipă candidată certă pentru evitarea retrogradării.

1. CSM Lugoj 16 15 1 0 65-5 46
2. FC Chişoda 16 14 1 1 55-13 43
3. CFR Timişoara 16 14 1 0 54-14 43
4. Dumbrăviţa 16 8 4 4 30-21 28
5. Timişul Şag 16 8 3 5 27-15 27
6. Banatul Nerău 16 8 1 7 32-27 25
7. Sp. Gottlob 16 8 1 7 28-23 25
8. Dudeştii Vechi 16 7 4 5 28-24 25
9. Avântul Bobda 16 7 3 6 32-40 24
10.MB Jimbolia 16 6 5 5 23-22 23
11. Real Dragşina 16 7 2 7 23-36 23
12. U Cerneteaz 16 6 1 9 21-37 19
13. F C Deta 16 4 4 8 24-34 16
14.Ars. Bucovăţ 16 4 2 10 26-48 14
15. Auto Tim. 16 3 2 11 18-36 11
16. Juv. Pişchia 16 3 2 11 14-49 11
17. AS Peciu Nou 16 2 3 11 23-48 9
18. Prog. Gătaia 16 0 0 16 9-40 0

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura "Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de…

O oră ago

Conflict 3 la 1 într-o şcoală din Lugoj. Noroc cu intervenţia poliţiştilor

În aceatsă săptămână, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, în…

5 ore ago

C9. Peciu Nou, scorul campionatului după ce a dat de pământ cu Periamul

Etapa a 13-a din Liga a 3-a a început vineri şi aproape pe toate stadioanele…

5 ore ago

Echipele distribuitorului de energie electrică se află în continuare pe teren/UPDATE

Pentru a rezolva problemele apărute ca urmare a vremii, pe teren sunt mai multe echipe…

6 ore ago

Demarează acțiunea de autorizare a comercianților stradali de produse specifice de Sfântul Nicolae

Cei care doresc comercializarea de produse specifice de Sfântul Nicolae la Timișoara sunt așteptați să…

6 ore ago

Sâmbăta viitoare se deschide Târgul de Crăciun de la Timișoara

Peste doar o săptămână, la Timișoara se va deschide cea mai nouă ediție a Târgului…

7 ore ago