Categories: Timp liber

Poveste de iarna, la Zai / FOTO

Designerul vestimentar Carmen Popa și-a lansat ultima colecție de paltoane chiar în ajun de Moş Nicolae. Evenimentul, denumit „Poveste de iarnă” și desfășurat în cafeneaua Zai, le-a făcut pe doamnele și domnișoarele din public să-şi dorească un astfel de cadou, deopotrivă frumos și util.
Carmen Popa, un designer aflat la început de drum, spune că modelele pe care le creează se adresează tuturor doamnelor şi domnişoarelor, indiferent de vârstă sau constituţie. Colecția lansată la Zai include 12 piese, pentru toate vârstele și aproape pentru toate mărimile. Paltoanele purtând semnătura tinerei creatoare acoperă mărimi de la 38 până la 44 și chiar 46, în funcție de constituția fizică a purtătoarei.Pentru a întregi colecția de paltoane și pentru a le scoate în evidență, shopron.ro a oferit accesoriile necesare, prezentând modele de broșe cu linii și modele specifice iernii. La finalul prezentării, doritoarele au putut proba paltoanele, iar unele dintre ele s-au gândit că şi-au lustruit bine ghetuţele şi Moş Nicolae va fi darnic. Colectia a beneficiat de ajutorul fotografului Alex Hreniuc, de make-up s-a ocupat Adela Banciu, iar de hair styling, Tania Neag.
Foto: Dennis Kappel

[nggallery id=909]

Share
Published by
Gabriel Hort

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

7 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

9 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

10 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

13 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

14 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

17 ore ago