Categories: Social

Veniti sa incalziti un suflet!

Cluburile Leo Timişoara şi Leo Young Spirit, cu sprijinul celor patru cluburi Lions din Timişoara, desfășoară, și în acest an, proiectul „VINo să încălzeşti un suflet!”. Tinerii “lei” vor vinde de vin fiert, ceai cald şi decoraţiuni de Crăciun în scop caritabil în cadrul Târgului de Sărbători de Iarnă din Piaţa Victoriei.
Căsuţa cluburilor Leo are numărul 72 şi este amplasată vizavi de libraria Eminescu. Proiectul se va derula în perioada 1 – 23 decembrie, de luni până vineri, între orele 18 și 22, duminica, între 12 și 22. “Scopul caritabil ales anul acesta este ajutorarea azilului de noapte de pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu. Din cauza frigului, azilul de noapte este suprapopulat în această perioadă şi ca urmare duce lipsă de saltele, pături, lenjerie, veselă şi mâncare”, spune Silviu Vert, preşedintele clubului Leo Timişoara. Clubul LEO Timișoara este una dintre cele mai vechi organizaţii non-profit de tineret din Timişoara, funcţionând de peste 15 ani.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago