Nadejde la kilogram

Un sondaj de opinie comandat de mogul a dezvăluit la finele anului cum stă românul cu încrederea în politicieni. Nu e același lucru cu intenția de vot, dar ca barometru vine ca o mănușă pentru Crin Antonescu, liberalul care de la Emil Constantinescu și Traian Băsescu încoace se dovedește a fi printre puținii aspiranți eligibili ca decență și compatibilitate cu ce se mănâncă politica în țările civilizate. Mai simplu spus, are meclă omul să nu ne facă de rușine când o deschide gura pe diferitele summit-uri. Da, prezentabil era și Geoană, însă confirmarea, finalmente, a poreclei date de Ion Iliescu arată că o noapte de președinte i-a fost de ajuns. 45 procente încredere la nivelul populației, zice sondajul mogulului că ar avea Crin Antonescu. Mă întreb însă în ce naiba de țară trăim dacă 38% din popor ar avea încredere în Victor Ponta, un personaj care mai are mult până să inspire acest sentiment puternic de atracție în masă. Sau, mult mai grav, dacă 21% – din zona cu retard a nației, bănuiesc – s-ar încrede în Dan Diaconescu. Dacă nu din alte considerente, morale sau de iscusință politică… dar cum mama naibii să-ți pui nădejde într-un om de culoare verde? Apoi topul încrederii din sondaj continuă cu un om de culoare roșie în obraji și nu numai: fostul inculpat Adrian Năstase, care ar satisface așteptările de rahat a 18% din populație. Mai spre final vin un Vasile Blaga, 12%, ori un Traian Băsescu, cu 10%, dar asta e o altă discuție, oarecum clarificată pentru la anul.

Ce țară e aia în care, într-un alt sondaj de opinie, respondentul ar vrea în proporție de 46% întărirea puterii parlamentului, foarte corect, dar în același timp tot 46% ar prefera un parlament monocolor, ocupat doar cu aleșii partidului câștigător în alegeri. Nu că opoziția de-a lungul vremurilor postdecembriste ar fi reușit mari fapte de vitejie în cenzurarea pornirilor mârșave din partea puterii, dar măcar așa, de dragul democrației pe care 75% o preferă în acest sondaj ca sistem potrivit pentru România. Ce țară e asta? Păi ce țară să fie decât acea țară în care Regele Mihai n-ar putea reveni niciodată ca rege, iar Ion Rațiu, Corneliu Coposu sau Neagu Djuvara n-ar fi ajuns niciodată președinți prin votul dat de o majoritate, aceeași care juisa în ’90, fredonând “Iliescu te votăm, te votăm tot neamul, ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu”. Vă amintiți de acele fețe, nu-i așa? Căci nu se poate să uiți acea demență care, prin vot universal, a distrus multora tinerețea. Iar dacă tot se dorește schimbarea regulilor pentru viitoarele alegeri, oare n-ar fi bine să se arunce o privire înțeleaptă pe legea electorală din 1864? Știu că nu se poate, doar întrebam și eu.

Moto:
Traian Băsescu: “Nu știu dacă un om ca Havel ar fi fost ales președinte în România”