Senatorul Nicolae Robu îi cheamă în PNL pe reprezentanţii partidelor aflate la guvernare. Liderul liberal le cere însă să facă acest lucru, acum, până când nu e prea târziu. Robu a recunoscut că poartă discuţii cu mai mulţi parlamentarii democrat liberali, dar nu a vrut să dea nume. „99% că parlamentari al PDL vor veni alături de noi înainte de a se tranșa situația protestelor”, a afirmat șeful PNL Timiș. Legat de participarea filialei pe care o conduce la protestele de joi de la Bucureşti, Robu consideră că PNL și-a demonstrat capacitatea de a mobiliza rapid un număr foarte mare de oameni care simt și gândesc la fel cu milioane din țară.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…