Categories: SocialUltima ora

Si-a ucis copilul si socrii, apoi i-a trimis un sms femeii care il parasise!

Sinucigașul de la Șag va fi dus la groapă miercuri după-amiază. Copilul său și bunicii lui vor fi înmormântați creștinește joi. Anchetatorii au reușit să pună cap la cap toate piesele acestui sinistru puzzle și sunt siguri că Ion Ciucia și-a omorât familia.

“Am început ancheta cu două variante de bază, una din ele fiind aceea că Ion Ciucia a ucis atât copilul, cât și pe bătrâni. După ce am primit raportul preliminar medico-legal, aceasta e singura care rămâne în picioare”, spune procurorul de caz Adrian Golban. Copilul și bunicii lui au murit înainte de ora 2 a nopții de 1 spre 2 ianuarie. Cam tot atunci, Ion Ciucia i-a trimis fostei sale iubite un sms, prin care o anunța că a comis trei crime. Un alt mesaj adresat tot Anei Maria Toth, în ultima zi a anului trecut, o informa că, dacă vrea, poate să sune pentru a vorbi cu micuțul Rafi, dar și că ei, ca adulți, nu mai au ce discuta, din moment ce ea nu vrea să revină acasă. Trupurile neînsuflețite ale celor patru au ajuns la Șag marți seară, după ce legiștii au încheiat necropsiile. Miercuri, la ora 17, Ion Ciucia va fi dus la groapă, fără a fi depus în capelă, așa cum se face în cazul sinucigașilor. Joi vor fi înmormântați băiețelul de șapte ani și bunicii lui. Ana-Maria Toth va ajunge peste câteva ore la Șag.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

18 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

19 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

21 de ore ago