Categories: Social

Corescu si Medesan raman la inchisoare

Curtea de Apel Timișoara nu o lasă pe Cornelia Corescu să iasă din pușcărie, deși aceasta susține că i s-a înscenat totul. Instanța a respins cererea de eliberare din arest a fostului șef al ITM Timiș și a lui Vasile Medeșan, fostul secretar general al PDL Timiș.

Cei doi pot face recurs care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cornelia Corescu, fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, şi Vasile Medeşan, fostul secretar general al PD-L Timiş, au fost arestaţi în dosarul „Bani pentru PD-L” și, într-un timp record, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv. Având în vedere că au făcut recurs la sentința Tribunalului Timiş, prin care au fost condamnaţi la trei ani şi jumătate, respectiv doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, avocații foștilor democrat-liberali au cerut eliberarea cliențior lor, pe motiv că nu mai există pericolul social invocat în momentul arestării. Cererea a fost respinsă. În timp ce Medeșan și-a recunoscut vina, Corescu susține în continuare că este nevinovată.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago