Categories: Sport

CS Tibiscus a castigat un concurs de mountainbike la -24 de grade / FOTO

Sportivii de la C.S.Tibiscus continuă seria rezultatelor bune la competiţiile de iarnă. Ei au participat, în această lună, la două concursuri de schi-alpinism şi unul de mountainbike, cu startul la -24 grade şi desfăşurat pe gheaţă şi zăpadă, pe cărări de pădure.

Duminică, 5 februarie, a avut loc la Zărneşti, sub Măgura, a treia ediţie a Cupei memoriale „Dorel Jercan şi Cosmin Conut”. Zăpada a fost foarte bună, sportivii au avut parte de un minitraseu frumos şi tehnic, care a atras peste 40 de entuziaşti ai schiului de tură care astfel au dat startul sezonului intern de schi alpinism. Echipa C.S.Tibiscus a fost compusă din sportivi din Zărneşti şi Cluj Napoca, care au încheiat foarte frumos concursul: Alexandra Dobre – loc I feminin, Tibi Bortoş – loc I masculin şi loc I la categoria 18-23 ani, Vlad Dobre – loc II masculin şi loc II la categoria 18-23 ani, George Giuiman – loc III categoria 18-23 ani.
În weekend-ul 11-12 februarie, în organizarea Salvamont Salvaspeo Vlădeasa Cluj, a avut loc, în localitatea Răchiţele, de lângă Cluj, prima ediţie a Cupei Vlădeasa la schi alpinism. Pe un traseu cu multă zăpadă, toţi componenţii echipei de schi de tură a C.S.Tibiscus au urcat pe podium, atât la etapa individuală (cu urcare pe schiuri şi pe picioare pe un traseu de circa 20 km) cât şi la etapa pe echipe (cu urcare pe schiuri şi pe picioare pe un traseu de circa 12,5 km): individual: Alexandra Dobre – loc I fete, George Guiman – loc I băieţi sub 23 ani, Tibi Bortoş – loc II băieţi sub 23 ani, Rareş Manea – loc II băieţi 23-35 ani, Vlad Dobre – loc III băieţi sub 23 ani; echipe: Alexandra Dobre – loc I, Rareş Manea – loc I, George Guiman şi Tibi Bortoş – loc II, Vlad Dobre – loc III.
În final, colinele îngheţate ale Iaşului au fost brăzdate duminică de câte două roţi – s-au găsit 50 de cutezători care să-şi demonstreze măiestria, echilibrul ori viteza sau pur şi simplu curajul, la prima ediţie a concursului de cross-country „Roţi pe gheaţă”. La Veneţia (de lângă Iaşi) n-au fost prezente gondole romantic, ci biciclişti îmbujoraţi, care au cutreierat potecile din pădurea Ciric. Printre aceştia, şi doi sportivi de la echipa DHS Tibiscus Team – Maus Ionaşcu – loc I categoria Cutezători, și Bogdan Cliveţ – loc I categoria Juniori.

[nggallery id=1068]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago