Categories: Info si Utile

Curs de pregatire pentru medicii de familie


Medicii de familie din Timiș pot deveni specialiști în promovarea unei vieți sănătoase. Proiectul „Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”, iniţiat de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor România, UMF „Carol Davila”, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca şi Institutul de Cancer Aviano-Italia, urmăreşte recrutarea cadrelor medicale ce urmează a fi instruite pentru implementarea programelor de screening eficient pentru cancerul de col uterin, colon şi sân.
„La nivel national vor fi selectați 132 de medici specialist care vor asigura instruirea grupelor de participanţi, din care vor face parte 7.200 medici. Din judeţul Timiş vor fi doi instructor și 300 de participanți, având specialitatea medicină de familie”, spune Oana Bistriceanu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș.Cadrele medicale interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul CJAS Timiş, dar şi pe site-ul instituţiei – www.cjastm.ro.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

39 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

48 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago