Categories: PoliticaSocial

Efectele pumnilor lui Bogdan Roman: PSD Timis cere demisia primarului din Deta

Noua altercație în care a fost implicat fiul cel mare al primarului PD-L din Deta, Petru Roman (foto), stârnește reacții în mediul politic. Titu Bojin, președintele PSD Timiș, cere demisia edilului orașului timișean. Petru „Pit” Roman susținea, în vara trecută, că are relații foarte reci cu băiatul său.

„Se pare că la Denta a apărut o nouă vendetă a copiilor primarului din Deta. Am înţeles că sunt internaţi la spital, în urma unei bătăi, doi cetăţeni din Denta care se pare că au fost bătuţi de copiii primarului din Deta. În condiţiile în care acest lucru se adevereşte, eu fac publică solicitarea Partidului Social-Democrat pentru demiterea urgentă şi demisia primarului democrat-liberal”, a declarat Titu Bojin, președintele PSD Timiș.
Șeful de partid al lui Petru Roman, Constantin Ostaficiuc, nu vrea să comenteze. „Nu ştiu despre acest scandal. Dacă Bogdan Roman – sau cum îl cheamă, nu-l cunosc personal – a făcut ceva împotriva legii, să suporte consecinţele. Nu am cu ce să intervin. Nu cunosc amănunte legate de această situaţie, legea trebuie să îşi facă datoria. Există instituţii ale statului. Eu nu sunt prim-secretarul judeţului, să ne înţelegem, eu sunt preşedintele consiliului judeţean. Dacă unii îşi doresc să fie prim-secretari şi să gestioneze absolut tot, să fie informaţi prin diferite sisteme şi să intervină, e problema lor”, a spus Ostaficiuc.
Petru Roman și-a cerut scuze, vara trecută, pentru faptele de „vitejie” ale odraslelor sale. „Îmi cer scuze faţă de locuitorii din Deta. Nu intenţionez să-mi dau demisia sau să mă suspend din funcţie, pentru că mă consider o victimă. De la a acuza şi la a dovedi este un drum lung”, a spus „Pit” Roman. „Relaţiile mele cu cei doi băieţi, mai ales cu cel mare, sunt foarte reci. Evident, din cauza problemelor pe care le-au creat. Am încercat de mai multe ori să vorbesc cu ei, să-şi bage minţile-n cap. Dacă băiatul cel mic părea că este mai liniştit şi că a priceput că trebuie să devină om serios, cu cel mare nu am reuşit să mă înţeleg”, declarat edilul din Deta, în toiul evenimentelor de vara trecută.
Eliberat sub control judiciar de aproape trei luni, Bogdan Roman s-a ales cu două noi dosare penale, după ce, în noaptea de marți spre miercuri, a bătut doi tineri la ieșirea dintr-un bar din comuna Denta. Era însoțit de niște prieteni, pe care polițiștii încearcă să-i identifice, în condițiile în care, din câte se pare, nu există alți martori la incident.

Share
Published by
deBanat

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

10 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

10 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

10 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

11 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

11 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

11 ore ago