Scrisoarea I a lui Marian Iancu catre Gheorghe Ciuhandu

Marian Iancu îi răspunde, pe un ton ironic, primarului Gheorghe Ciuhandu, care a declarat, marţi, că Poli va primi bani de la municipalitate doar când va garanta că nu se va întâmpla ca în urmă cu un an, când echipa a fost retrogradată după ce a rămas fără licență. Specialist în glume proaste, Iancu îi aduce aminte lui Gheorghe Ciuhandu inclusiv despre Claudio Zambon.

Aşa cum ne-a obişnuit, Marian Iancu încearcă să forţeze mâna autorităţilor să preia clubul indiferent de datoriile pe care le are, acestea ridicându-se, după cum spune chiar el, la 4,5 milioane de euro. Mai jos, poate fi citită integral scrisoarea lui Marian Iancu către Gheorghe Ciuhandu:

Dle Primar, am luat act de declarația Dvs. din data de 7 februarie 2012. Declarația se înscrie în contextul celor din ultima perioadă și aveți perfectă dreptate. Sunt un manager incompetent, sub demnitatea funcției de reprezentare și administrare a celui mai important vector de imagine din vestul țării și anume Clubul de Fotbal Politehnica Timișoara. Mă certați public pe bună dreptate, iar de aproape doi ani nu beneficiem de suportul financiar al Consiliului Local ca și măsură coercitivă. Toate acestea sunt susținute și demonstrate prin faptul că doar din vina mea nu s-a luat licența pentru campionatul din ediția 2011-2012. Ca sa simplificăm lucrurile, vă mai transmit încă o dată că îmi asum toate cele de mai sus. Acum trebuie să trecem la fapte. Vorbele sunt de prisos. Deveniți acționar majoritar, imediat mă demiteți din principala funcșie administrativă și executivă, puneți oameni competenți să facă ceea ce nu am realizat eu. Simplu, veți administra prin liberul Dvs. arbitru, fondurile alocate și acestea nu pot fi mai mari pentru anul competițional 2011-2012 de aproximativ cinci milioane de euro.
Aceasta este suma care cuprinde datoriile totale ale clubului, cât și bugetul pentru a reveni în Liga I. Datoriile la bugetul statului în 31 decembrie 2011 sunt zero, iar obligațiile de divizare le vom închide în timp util pentru licențiere. Restul datoriilor către actualii acționari ai Politehnicii Timișoara – și anume aproximativ 4,5 milioane de euro – vor fi eșalonate pentru anii viitori.
Suntem dispuși să facem diminuarea de capital sub cele aproximativ cinci milioane de euro necesare pentru ca Dvs., Consiliul Local împreună cu Consiliul Județean și Universitatea Politehnica să deveniți majoritari imediat. La data prezentă, clubul acoperă patrimonial sumele pe care le-am prezentat mai sus. Deci nu pierdeți nimic, deveniți proprietari gratis pe un simbol, așa cum e Clubul de Fotbal Politehnica Timișoara, investiți și vă administrați singur capitalurile.
Din poziția minoritară, în conditiile date ne vom respecta și noi obligațiile ce ne revin, cât și dreptul de a participa proporțional cu sume la nevoile clubului.
În concluzie, după ce vă săturați a mă certa public, mergeți până la capăt, asumați-vă o decizie statutară din poziția de majoritar, schimbați-mă din funcție, puneți o persoană potrivită și îndreptați lucrurile pentru că se poate. Am și o propunere sigură și dragă Dvs și anume pe Zambon, asta ca să nu rămân dator. Se impune o analiză rece în competiție cu retorica personalizată bazată pe o antipatie reciprocă evidentă.
Prezenta scrisoare reprezintă un punct de vedere serios, mai puțin ironia din final, peste care puteți trece ușor, fiind un politician vechi, poate mult prea vechi. (sursa foto: www.adevarul.ro)

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Clujul a cerut. Timișoara a așteptat

  În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de…

59 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

15 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

16 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

16 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

17 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

19 ore ago