Lavinia Rausch, cea care, anul trecut, a dat o lecție de bun simț unui club de fițe din Timișoara, s-a stins din viață, din cauza unei embolii pulmonare. Situația incredibilă prin care a trecut când i-a fost interzis accesul într-un local pentru că era în scaun cu rotile a făcut vâlvă în media din România.
Fostă Miss World University Timişoara, Lavinia Rausch a ajuns într-un scaun cu rotile în 2003, în urma unui accident de maşină în care şi-a fracturat coloana. În 2008, a plecat în Germania, pentru tratament la o clinică de specialitate. Acolo l-a cunoscut pe Ralph Rausch, cel care i-a devenit soț.
Anul trecut, Lavinia a predat o lecție europeană tuturor românilor. Venită în vizită acasă, tânăra a trecut printr-o experiență incredibilă, când i s-a refuzat de două ori într-o săptămână accesul în clubul Heaven. Motivul: bodyguarzii au considerat că îi „deranjează” pe ceilalţi. „Am vrut să ieşim să vadă şi soţul meu un club din România şi am ales Heaven. La intrare, bodyguardul s-a uitat lung la mine. I-a spus apoi soţului meu că el şi prietena mea pot intra, dar eu nu. A invocat faptul că era aglomerat. În timp ce vorbeam, pe lângă noi au intrat câteva zeci de persoane”, a povestit, şocată, tânăra. Situaţia s-a repetat peste câteva zile, când, cu un tupeu fantastic, Laviniei i s-a spus că, dacă vrea, poate sta pe terasa localului. Asta, în timp ce soţul şi prietena ei ar fi intrat în club.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a sesizat i și a dat clubului cea mai consistentă amendă pe care o poate stabili. „Am amendat clubul cu suma de 5.000 de lei, această sumă reprezentând cea mai aspră amendă pe care CNCD a aplicat-o în toată existenţa instituţiei (n.r. din 2002). Toate hotărârile noastre au şi rolul de educare a cetăţenilor. Amenda o vrem un exemplu pentru ca nimeni să nu mai repete astfel de fapte. În acest caz am avut în vedere două aspecte. Pe de o poarte, limitarea accesului la serviciile oferite de acest club, pe de altă parte, încălcarea demnităţii umane a unei persoane cu dizabilităţi”, spunea, la momentul respectiv Csaba Astalos, preşedintele CNCD. Incredibila poveste a ajuns şi pe reţelele de socializare, pe Facebook fiind creată o pagină specială dedicată boicotării respectivului club.
Cu numai câteva zile înainte de a împlini 34 de ani, Lavinia Rausch s-a stins din viață, din cauza unei embolii pulmonare. Ea a fost înmormântată joi, în cimitirul din Calea Buziaşului.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…