În luna martie, în Timișoara vor fi organizate două acțiuni de colectare a deșeurilor electrice și electronice, în cadrul campaniei „Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Prima dintre ele va avea loc în 24 martie, în partea de nord a orașului, iar cea de-a doua, în 31 martie, în partea de sud.
Primăria Timișoara continuă și în acest an parteneriatul cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec, în ceea ce privește colectarea deșeurilor din echipamentele electrice și electronice (DEEE) și acțiuni de informare a populației.
Sâmbătă, 24 martie, de la ora 10, vor fi deschise punctele de colectare în cartierele situate la nord față de Canalul Bega. Timișorenii sunt așteptați să depună aparatura electrică și electronică veche sau defecta la punctele provizorii de colectare. Activitatea de colectare DEEE se va derula în aceeasi zi și prin preluarea de la domiciliu, în cazul echipamentelor voluminoase. Pentru detalii despre campanie sau programarea transportului de la domiciliu, timișorenii sunt rugați să sune la 0726-114.180 și 0785-189.492, de luni până vineri, orele 9 – 17, iar sâmbăta, între orele 9 și 14. Toți deponenții vor putea participa la o tombolă la care sunt 42 de premii, constând în aparate electronice și electrocasnice Candy și Philips. Tombola și premierea elevilor voluntari vor avea loc în 4 aprilie, la ora 11, în Sala de Consiliu a primăriei. Informații suplimentare se obține și la telefoanele 0256-408495 și pe www.rorec.ro.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…