FC Ripensia Maramures Mama Mia Timisoara

Ca orice instituție serioasă, CJT a comandat un audit când s-a gândit să preia de la Marian Iancu clubul de fotbal Politehnica Timișoara. Documentul financiar-contabil cu pricina a stârnit apoi aprinse controverse, atât cu privire la conținut, cât și pe marginea clauzei de confidențialitate asupra unei lucrări comandate din fonduri publice.

15.000 de euro este suma plătită de CJT pentru ca aleșii să fie pe deplin lămuriți cu bucătăria internă a clubului la momentul votului. Vot n-a mai fost, consilieri lămuriți nici atât, ci doar o nouă șarjă de promisiuni că Poli va fi, totuși, preluată de autoritățile județene și municipală după un nou audit. Care de data asta să fie unul adevărat, nu doar un studiu de oportunitate ce trebuia să simuleze o preocupare de precampanie a liderilor locali în problema „Poli”. A trecut aproape o lună de când suporterii au înghițit noua „gălușcă” a politicienilor. Și care ar fi problema dacă ar mai trece una, chiar două, fără să mai auzim nimic despre vreun demers în această direcție?

Cu siguranță că noul audit, dacă va exista vreodată, nu va fi nici el un audit adevărat, ci vreun alt studiu de necesitate de data asta, secret și el, evident, din care nu vom afla că liderilor și aleșilor CJT ori CLT le este frică să preia un club cu o situație complicată. Poate că nici Marian Iancu nu a făcut prea multe ca să convingă partenerii de discuție că problemele cu datoriile clubului Poli vor fi rezolvate în viitorul apropiat sau că n-ar fi vrut nicio clipă să le tragă clapa politicienilor locali când a oferit spre vânzare acțiunile unei societăți în care decizia o are prin statul o organizație non-profit, FCU Politehnica, controlată de același finanțator giuleștean.

Pot înțelege reținerile aleșilor locali când ezită să facă afaceri cu Marian Iancu, altele decât sponsorizările oferite an de an de CJT și CLT, însă jocul de glezne făcut de „cei patru magnifici” pe marginea subiectului Poli este mai degrabă o bătaie de joc decât o reală preocupare. Să spună președintele Constantin Ostaficiuc sau „vicele” Adi Orza că aiasta nu se poate, că intrarea în firma lui Iancu ar echivala cu o subminare a economiei naționale și a vistieriei locale, dar să nu mai dea injecții cu morfină pe post de bomboane pe băț suporterilor ce așteaptă cu sufletul la gură resuscitarea acestui simbol al orașului.

După cum arată lucrurile văzute din curtea oficialităților locale, clubul Politehnica Timișoara este un subiect mort. Pacientul nu e mort, el încă respiră, lucru care nu i-a reținut pe edili să caute variante de rezervă. Dacă pe la cancelariile CJT sau ale primăriei mai există vreo preocupare pentru fotbalul timișorean, se pare că actuala formulă denumită „Poli” nu mai face parte din aceste calcule. Luatul de la capăt prinde contur. Dar nu chiar de la capăt, ci apelându-se la vechea chichiță juridică care să facă posibilă înlocuirea unui club de tradiție cu un altul, culmea, tot de tradiție.

„Metoda Doboș”, care a făcut din AEK București o „Poli” rapid adoptată și iubită pe Bega, este din nou în atenția autorităților locale. De data asta, pentru a salva fotbalul în Timișoara ar urma să fie omorâtă o altă echipă cu nume: FC Maramureș Baia Mare, cândva adversară a Realului din Madrid în cupele europene. Iar ca scenariul să fie cu atât mai strașnic, pentru noua echipă de pe „Dan Păltinișanu” capii județului nu exclud varianta botezului cu numele istoric „Ripensia”, culori roșu-galben-negru. Soluție care nu are niciun fel de susținere în rândul tifoseriei alb-violete, ba din contră, mulți fani comparând acest demers cu blasfemierea unui simbol sacru al fotbalului timișorean.

Fără să o zică răspicat, „magnificii” politicii locale ar fi așteptat cu sufletul la gură anunțul legat de falimentul clubului, însă probabil că n-au luat în calcul încăpățânarea lui Marian Iancu de a lua-o chiar el de la capăt pe o asociație non-profit tocmai din liga a V-a ori într-o divizie mai bună dacă găsește vreo echipă de împrumut.

Tot un nou proiect ar urma să să pună în mișcare și autoritățile locale, pentru care încă se caută susținere și din privat. Nu, nu e vorba de atât de generoșii oameni de afaceri bănățeni, binecunoscuți pentru „apetența” de a pompa bani în fotbal, ci de noul proprietar al terenului de la „Solventul”, un „pui” al marelui gigant rus Gazprom, care a anunțat o investiție de 22 milioane de euro în niște depozite pe vechea locație a combinatului petrochimic timișorean.

Discuțiile nu au pornit încă, dar decidenți din administrația locală stau cu ochii pe ruși ca pe butelie, dar și cu o naivitate demnă de cauze mai bune. Oare câți bani ar fi dispuși rușii să dea spre o noua echipă a orașului, dacă toată investiția lor se ridică la 22 milioane de euro în Timișoara? Poate jumătate din Scutaru sau un sfert din Goga, plus ceva gaz la pungă pentru încălzirea vestiarelor? Să fim serioși!

Mă întreb însă ce se va întâmpla cu clubul „Poli” dacă Marian Iancu nu va trage obloanele când vor „magnificii” politicii locale. Poate că vor anula contractul de închiriere pentru stadion, interzicând echipei „Poli” să joace pe „Dan Păltinișanu”, trimițând cel mai important brand sportiv local într-un exil din care s-a întors de foarte puțină vreme.