Poli ar putea fi depunctata saptamana viitoare!

Marian Iancu se delectează cu emiterea de comunicate de presă din care nu se înţelege nimic, în timp ce Poli se scufundă câte puţin, dar sigur. Clubul este obligat să-şi achite rapid o parte din vechile datorii. În caz contrar, va suferi o penalizare de cel puţin 12 puncte.

Unul din comunicatele bizare emise de Marian Iancu este şi cel în care a făcut referire la datoria lui Poli faţă de Benfica Lisabona în contul transferului lui Laszlo Sepsi din 2010. Iancu spunea că sunt discuţii cu clubul lusitan pentru eşalonarea datoriei de 1,3 milioane de euro. Dovada minciunii acestuia se va vedea săptămâna viitoare, când Poli va suporta o depunctare de şase puncte.

Acelaşi Marian Iancu sublinia faptul că datoria faţă de echipa Banik Ostrava pentru transferul lui Lukas Magera a fost stinsă. Nimic mai fals, pentru că Poli riscă, tot săptămâna viitoare, o altă depunctare, tot de şase puncte, pentru neachitarea sumei de 700.000 de euro către Banik Ostrava.

Pentru ca tacâmul să fie complet, Poli mai are o datorie de 30.000 de euro și către fostul căpitan Dan Alexa. Acesta s-a adresat instanțelor sportive care ar putea decide o nouă penalizare a alb-violeților, cel mai probabil tot de şase puncte.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

11 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

12 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

15 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

16 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

16 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

16 ore ago