Categories: Invatamant

Licitatie pentru salvarea Liceului de Arte

Artiști în devenire sau cu renume își pun la bătaie lucrările, pentru a salva o școală. Liceul de Arte Plastice va organiza o licitație, pentru a face rost de bani cu care să achite datoriile școlii. Până pe 6 mai, susținătorii proiectului sunt invitați să doneze lucrări de artă, care vor fi vândute cu strigare publică.

De la începutul anului şcolar, activitatea Liceului de Arte din Timişoara ar fi trebuit să se mute pe Bd. Liviu Rebreanu. Elevii învaţă însă în aceeaşi clădire din centrul orașului, pentru care municipalitatea nu vrea să mai plătească chirie. Consilierii locali au decis mutarea liceului la fosta şcoală generală 9, deoarece chiria de 31.000 de euro pe lună, solicitată de Fundaţia „Caritatea”, proprietarul imobilului, era considerată prea mare.

Suma a fost stabilită printr-un act adiţional la contractul iniţial, însă niciunul dintre cele două acte nu au fost avizate de municipalitate. Între timp, Fundaţia „Caritatea” a tot scăzut preţul chiriei, ajungând chiar să facă o ofertă de un an gratuit, pentru ca liceul să rămână în actualul sediu. Reprezentanţii primăriei nici măcar nu vor să audă de aşa ceva.

Micii artiști învață în același imobil, chiar dacă nici măcar Inspectoratul Școlar nu este de acord cu asta, iar primăria nu dorește să mai plătească utilitățile, în condițiile în care a anunțat că nu intenționează să prelungească respectivul contract de închiriere. Părinții și profesorii de la Arte continuă însă lupta.

„În cadrul proiectului de păstrare și asigurare a unui viitor durabil pentru Liceul de Arte Plastice din Timișoara, asupra căruia se exercită presiuni constante pentru mutarea într-un spațiu insuficient și impropriu învățământului vocațional artistic și întrucât autoritatea locală ce are drept sarcină, prin lege, plata utilităților pentru instituțiile de învățământ public refuză să facă acest lucru, solicitând chiar furnizorilor de utilități întreruperea serviciilor, ne vedem nevoiți să organizam o licitație de lucrări și obiecte de artă, pentru strângerea de fonduri”, spune Veronica Adorian, directorul Liceului de Arte Plastice Timișoara.

Banii vor fi folosiți pentru achitarea facturilor restante pentru energie electrică, apă curentă, căldură, respectiv a facturilor care vor fi emise până la începerea noului an școlar. „După ce am organizat două ediții ale festivalului cu scop caritabil Nauhaus, iar părinții și asociația școlii donează periodic anumite sume, costurile necesare funcționării liceului în spațiul din centru nu au putut fi acoperite decât parțial”, a mai spus Adorian.

Școala are nevoie de 180.000 lei, sumă necesară pentru a acoperi costurile liceului pentru anul școlar în curs. Licitația va avea loc marți, 29 mai, de la ora 18, la Calpe Gallery în Timișoara.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes

Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile, începeți…

8 minute ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

3 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

3 ore ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

3 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

14 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

19 ore ago