Licitatie pentru salvarea Liceului de Arte

Artiști în devenire sau cu renume își pun la bătaie lucrările, pentru a salva o școală. Liceul de Arte Plastice va organiza o licitație, pentru a face rost de bani cu care să achite datoriile școlii. Până pe 6 mai, susținătorii proiectului sunt invitați să doneze lucrări de artă, care vor fi vândute cu strigare publică.

De la începutul anului şcolar, activitatea Liceului de Arte din Timişoara ar fi trebuit să se mute pe Bd. Liviu Rebreanu. Elevii învaţă însă în aceeaşi clădire din centrul orașului, pentru care municipalitatea nu vrea să mai plătească chirie. Consilierii locali au decis mutarea liceului la fosta şcoală generală 9, deoarece chiria de 31.000 de euro pe lună, solicitată de Fundaţia „Caritatea”, proprietarul imobilului, era considerată prea mare.

Suma a fost stabilită printr-un act adiţional la contractul iniţial, însă niciunul dintre cele două acte nu au fost avizate de municipalitate. Între timp, Fundaţia „Caritatea” a tot scăzut preţul chiriei, ajungând chiar să facă o ofertă de un an gratuit, pentru ca liceul să rămână în actualul sediu. Reprezentanţii primăriei nici măcar nu vor să audă de aşa ceva.

Micii artiști învață în același imobil, chiar dacă nici măcar Inspectoratul Școlar nu este de acord cu asta, iar primăria nu dorește să mai plătească utilitățile, în condițiile în care a anunțat că nu intenționează să prelungească respectivul contract de închiriere. Părinții și profesorii de la Arte continuă însă lupta.

„În cadrul proiectului de păstrare și asigurare a unui viitor durabil pentru Liceul de Arte Plastice din Timișoara, asupra căruia se exercită presiuni constante pentru mutarea într-un spațiu insuficient și impropriu învățământului vocațional artistic și întrucât autoritatea locală ce are drept sarcină, prin lege, plata utilităților pentru instituțiile de învățământ public refuză să facă acest lucru, solicitând chiar furnizorilor de utilități întreruperea serviciilor, ne vedem nevoiți să organizam o licitație de lucrări și obiecte de artă, pentru strângerea de fonduri”, spune Veronica Adorian, directorul Liceului de Arte Plastice Timișoara.

Banii vor fi folosiți pentru achitarea facturilor restante pentru energie electrică, apă curentă, căldură, respectiv a facturilor care vor fi emise până la începerea noului an școlar. „După ce am organizat două ediții ale festivalului cu scop caritabil Nauhaus, iar părinții și asociația școlii donează periodic anumite sume, costurile necesare funcționării liceului în spațiul din centru nu au putut fi acoperite decât parțial”, a mai spus Adorian.

Școala are nevoie de 180.000 lei, sumă necesară pentru a acoperi costurile liceului pentru anul școlar în curs. Licitația va avea loc marți, 29 mai, de la ora 18, la Calpe Gallery în Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Nedumeritu' a spus: (mai 1st, 2012 at 01:47 )

Al cui șmen (din Primărie) era chestiunea cu mutarea…? Sau așa ne pregăteam pentru „capitală culturală europeană” ? ! ?

maxi a spus: (mai 1st, 2012 at 08:38 )

@nedumeritu – smenul era poate al fostei directoare a liceului, care a semnat actul aditional, fara acordul insp scolar si al primariei, care platea chiria? totusi, la votul din consiliul local, unul s-a abtinut, restul au votat impotriva ramanerii liceului in aceeasi cladire. cita vreme nici macar liberalul jichici n-a fost de acord, ci s-a abtinut…
cita vreme doar utilitatile neplatite sint aproape 42.000 de euro…

roiplayyyyy a spus: (mai 2nd, 2012 at 14:02 )

Ce are scoala nr. 9 ? nu este de nasul artistilor? din ce bani se platesc cei 31.000 de euro? sa plateasca micii aristi din buzunarul lor aceasta suma si nu au decit sa stea acolo in continuare

sorina vrutu a spus: (iunie 7th, 2012 at 00:27 )

Liceul acesta nu mai are prestigiul fostului liceu de aceea poate functiona oriunde Are un nivel mediocru si deci poate sa „functioneze„ riunde.

sorina vrutu a spus: (iunie 7th, 2012 at 00:28 )

vai de scoala romaneasca !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.