Categories: Social

Mititei fara amenzi, doar la Padurea Verde

Legea care reglementează picnicurile în România a intrat în vigoare în 30 martie. Dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare, timișorenii care vor la iarbă verde trebuie să știe că, în orașul de pe Bega, se poate merge la picnic doar în zona Pădurea Verde, vizavi de Muzeul Satului.

Poliţia Locală Timişoara atrage atenţia că, potrivit noii legi, cei care ies la picnic trebuie să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele sau construcţiile aflate în perimetrul zonelor amenajate. Cei care nu se conformează riscă amenzi între 100 și 500 de lei. Sancțiunile sunt și mai drastice pentru cei care nu aruncă deșeurile în locurile special amenajate, fiind cuprinse între 200 și 2.000 de lei.

Dacă nu aprind focul în locurile special amenajate, cei ieșiți la iarbă verde pot fi amendați chiar și cu 5.000 de lei, iar dacă nu fac curățenie în urma lor, înainte să plece spre case, amenda ajunge la 3.000 de lei.

Se sancționează, de asemenea, parcarea mașinilor în locuri nepermise sau spălarea vaselor în apele din vecinătatea zonei special amenajate de picnic. Amatorii de ieșiri la iarbă verde care preferă să campeze în afara zonelor amenajate în acest scop pot fi arși la buzunare cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.

Pe de altă parte, administratorii zonelor de picnic sunt obligați să asigure amenajarea acestora cu respectarea dispoziţiilor referitoare la urbanism, silvicultură şi protecţia mediului. Zonele trebuie să fie marcate și dotate cu containere pentru deşeuri și, în plus, trebuie să fie indicat orarul de funcţionare. Nerespectarea acestor prevederi atrage după sine sancţiuni de la 10.000 la 50.000 lei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

2 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

2 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

17 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

19 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

20 de ore ago