Categories: Cultura

Superoferta de teatru de la Thespis

Teatrul Studenţesc Thespis a pregătit un weekend prelungit cu teatru. De joi, în fiecare seară, vor avea loc spectacole la Casa Studenţilor. Majoritatea sunt spectacole noi, unul singur fiind reprezentat sâmbătă pentru ultima oară – drama lui Arrabal „Scrisoare de dragoste”.

Joi, de la ora 20, Thespis are loc unul dintre cele mai noi spectacole, „Criză de identitate”. Textul face parte din dramaturgia americană contemporană, autorul, Christopher Durang, fiind cunoscut pe Broadway şi off-Broadway pentru comediile sale provocatoare şi, câteodată, absurde.

În cazul de faţă, avem o familie mai altfel şi pe Jane, fiica lor, care se confruntă cu o situaţie. Problema este dacă Jane poate să răspundă la următoarele întrebări: „Când toţi în jurul tău par a fi nebuni, este posibil ca nebunul să fii tu? Sau e mai probabil ca toţi din jurul tău să fie nebuni? Sau tu eşti cel nebun? Spectacolul îi are în distribuţie pe Diana Velescu, Irina Petricescu, Bogdan Budai, Carmen Popa şi Victor Figueroa Infante.

Urmează, vineri, „Căsătoria”, comedia lui N.V. Gogol, autorul, printre altele, al „Revizorului” şi al „Însemnărilor unui nebun”, iar sâmbătă, drama „Carta de amor”. Duminică, de la ora 19, se încheie acest week-end teatral cu spectacolul „Aşteptându-l pe spectator”, după „Ultimul Godot” al lui Matei Vişniec.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

59 de minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

22 de ore ago