Categories: Sport

BC Timisoara a pierdut din nou si are nevoie de un miracol / FOTO

Au început rău, au terminat și mai rău. Jucătorii lui BC Timișoara au pierdut și al doilea meci din finala Diviziei A și au nevoie de o minune pentru a mai putea spera la titlu. S-a terminat 79-65 pentru CSU Asesoft Ploiești, care conduce cu 2-0 la general.

Dacă în prima partidă timișorenii au acuzat și unele greșeli de arbitraj, după meciul de joi, ei nu pot decât să se auto-certe pentru jocul foarte prost prestat în fața propriului public.

Branko Cuic, unul dintre jucătorii care au evoluat bine în meciul de miercuri, a fost eliminat foarte repede, după ce „reușise” două puncte în 20 de minute. Cel mai bun marcator al gazdelor a fost Jovanovic, care a reușit 16 puncte. Jucătorul care a fost cel mai bun pentru echipa lui Predrag Badjarevic a fost, joi seară, Sarovic, care a înscris 13 puncte și a reușit 11 recuperări. Cepulis, de la Asesoft, a marcat 22 puncte și a înscris, singur, cinci „trițe”, cu una mai mult decât întreaga echipă gazdă!

CSU Asesoft Ploiești conduce acum cu 2-0 la general și și-a făcut viața foarte ușoară. Următoarele două partide se vor juca la Brazi și, în lipsa unei minuni, ploieștenii ar putea rezolva „ecuația” campioanei chiar acasă.

[nggallery id=1216]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

46 de minute ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

7 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

8 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

8 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

8 ore ago