Categories: SocialUltima ora

Geo, primul caine-ghid pentru nevazatori din Romania

Geo este primul câine-ghid instruit special pentru ghidarea nevăzătorilor, din cei 1.500 de câini-ghid donați de un centrul italian de pregătire. Patrupedul se antrenează, în această perioadă, în Italia, împreună cu stăpânul lui, un profesor de la Liceul special „Iris ”din Timișoara. Labradorul de aproape doi ani a fost crescut în așa fel încât să devină ajutorul tânărului său stăpân.

Acum trei ani, cluburile Lions „Timișoara” și „Gioachino Murat”, din Bari, au inițiat acest proiect care vrea să le acorde orbilor din România câte un câine ghid. Geo este primul patruped antrenat în acest scop și a devenit, în timp, „ochii” lui Constantin Cristache , profesor nevăzător la Liceul „Iris” din Timișoara.

Geo a fost crescut timp de un an de o familie de voluntari, care l-au obișnuit cu mediul familiar și cu societatea. Când a împlinit un an, Geo a fost preluat de Centrul Lions de Pregătire a Câinilor Ghid din Limbiate, Italia, și în următoarele șase luni a fost dresat ca să ghideze nevăzătorii. Apoi i-a fost prezentat profesorului timișorean, alături de care învață să comunice, sub supravegherea unui instructor.

„Câinele este prietenul nedespărțit al lui Costi. Cei doi se înțeleg de minune. În aceste zile, cei doi se antrenează împreună pentru a se obișnui unul cu celălalt și mai ales pentru ca stăpânul lui să știe cât mai bine să-l folosească”, spune Corneliu Vaida, inițiatorul român al proiectului.

Geo execută 30 de comenzi, de la obișnuitele „șezi” sau „culcat”, până la cele specifice pentru căutare-ghidare: „trepte”, „zebra”, „tramvai”, „intră”, „ieși”, „traversează” etc. Când i se spune „trepte”, Geo își ghidează stăpânul către scări și se așează cu labele din față pe prima treaptă, ca să îi semnalizeze unde încep acestea. La comanda „zebra”, câinele își duce stăpânul la trecerea de pietoni. Odată ajuns, se oprește și cercetează. E momentul în care Costi simte cu piciorul stang bordura. Între timp, dacă mașinile circulă sau dacă semaforul e pe culoarea roșie, Geo nu traversează nici dacă stăpânul i-o cere. Câinele a învățat să depisteze și obstacolele, dar și să-și ajute stăpânul să urce și să coboare în și din mijloacele de transport în comun. Ba mai mult, îi găsește și loc liber pe scaun!

În România sunt, oficial, 50.000 de nevăzători și alte 40.000 de persoane cu grave deficiențe de vedere. Prin proiectul Lions, unii dintre aceștia vor primi câini ghizi. Geo este primul din cei 1.500 de câini-ghid donați de centrul Italian de pregătire.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

22 de minute ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

14 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

15 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

16 ore ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

17 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

18 ore ago