Categories: Sport

Blat la Millenium Giarmata – National Sebis?

Jocul dintre Millenium Giarmata şi Naţional Sebiş, din etapa a 27-a a celui de-al treilea eşalon, seria a cincea, nu s-a mai disputat, pentru că echipa timişeană nu a avut niciun cadru medical la teren înainte de ora începerii meciului.

Înainte cu câteva zile s-a tot discutat despre un posibil aranjament între cele două formaţii. Cum Millenium Giarmata nu are nicio emoţie înainte de finalul campionatului, iar jucătorii nu şi-au primit drepturile salariale de mai multe luni, echipele aflate în subsolul clasamentului pot apela la „dărnicia” echipei timişene.

Dacă înainte aranjamentele se făceau pe teren, când una dintre echipe o lăsa mai moale, acum nu mai este la modă acest fel de non-combat. Jucătorii nu mai vor efectiv să intre la niciun efort. În acest caz, soluţia a fost foarte simplă la Giarmata. La ora jocului nu a fost prezent medicul, aşa că arbitrii nu au putut permite începerea partidei. Meciul va fi pierdut de amfitrioni cu 3-0, la masa verde, iar Naţional Sebiş a acumulat 33 de puncte în clasament, cele trei puncte „obţinute” la masa verde cu Millenium Giarmata asigurându-le continuitatea în Liga a III-a şi sezonul viitor.

Regretabil în această poveste este că cele trei puncte îi ajută pe arădeni în detrimentul altor două echipe din judeţul Timiş, Flacăra Făget şi Mama Mia Becicherecu Mic, care au câte 26 de puncte şi au şanse foarte mari să părăsească împreună Liga a III-a.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 minute ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

24 de minute ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

3 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

16 ore ago