Categories: Social

Campania anti-transpiratie in autobuze se intoarce

Abonamentele de transport în comun vin, și în acest început de vară, cu antiperspirante. Campania anti-transpirație desfășurată de Rexona în anii trecuți revine la chioșcurile RATT.

Odată cu venirea căldurii, orice deplasare cu mijloacele de transport în comun înseamnă și o adevărată aventură olfactivă. Campania derulată, în ultimii trei ani, de Rexona este destinată tocmai celor care circulă cu autobuze, tramvaie și troleibuze. Acesta este realizată în parteneriat cu regiile de transport public din București, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara și Arad.

La fiecare abonament cumpărat sau la fiecare reîncărcare a portofelului electronic făcute între orele 16 și 17, timișorenii vor primi un antiperspirant roll-on, direct de la personalul ghișeelor intrate în campanie. Este vorba despre chioșcurile RATT din spatele Poștei Mari, din Piața Libertății și din Piața 700. Campania se desfășoară în perioada 14 mai – 15 iunie.

Conform statisticilor, România este una dintre țările codașe în UE în ceea ce privește igiena corporală și consumul de deodorante antiperspirante. Ca o curiozitate, acum doi ani, s-a stabilit că o româncă folosește doar un deodorant antiperspirant pe an, în timp ce o englezoaică, de exemplu, consumă, în același interval, cinci.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

9 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

9 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

11 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

13 ore ago