Categories: Social

Controale in magazinele de pe „fasia Gaza” / VIDEO

Mai multe societăţi comerciale de pe bd. Constantin Brâncoveanu au fost sancţionate, miercuri, în urma unui control. Unii vânzători au reușit să fugă înainte să fie verificați.

Poliţiştii şi pompierii timişeni, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, au verificat respectarea regulilor fiscale şi a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor.

„Cu această ocazie au fost aplicate mai multe sancţiuni pentru neafişarea preţurilor la marfă sau pentru că desfăşurau activităţi economice fără a avea o casă de marcat. Astfel, au fost lăsate mai multe invitaţii pentru administratorii societăţilor comerciale în vederea prezentării, în zilele ce urmează, fie la Garda Financiară, fie la Inspectoratul Teritorial de Muncă”, declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Andreea Cinteză.

O mare parte din comercianţi şi-au închis magazinele şi au fugit atunci când au văzut poliţiştii. Nu vor rămâne însă necontrolaţi, agenţii avertizând că acţiunile de acest gen vor continua.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

31 de secunde ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago