Categories: Invatamant

Scaunul lui Marin Popescu, in pericol

Primul şef de deconcentrate din vestul ţării care ar putea fi zburat din funcţie este inspectorul şcolar general Marin Popescu. Titu Bojin, liderul PSD Timiş, spunea că, foarte probabil, şefii de deconcentrate nu vor avea de suferit după schimbarea guvernului. Cu Marin Popescu e însă o altă poveste.

Titu Bojin a cerut, joi, demisia lui Marin Popescu. În mediile politice locale circulă, de vreo săptămână, un zvon conform căruia Marin Popescu ar fi urmat să treacă la PSD, deși se afla pe o poziţie eligibilă pe listele PD-L la locale. Trocul pare să nu fi fost făcut, iar relaţiile între social-democraţi şi Marin Popescu s-au răcit și mai mult.

„Am un mesaj către inspectorul şef. Având în vedere implicarea totală în campania electorală, dar şi numirile politice pe care le face în aceste zile, să îşi dea demisia. Să îşi prezinte urgent demisia pentru a putea fi numit un şef care se ocupe de învăţământ”, a spus Bojin.

Marin Popescu contratacă şi susţine că Titu Bojin nu are niciun drept să facă tam-tam. El poate fi schimbat doar de instituţia care l-a numit în funcţie, și anume Ministerul Educaţiei. „Nu am ce să discut cu domnul Bojin la nivel politic. Eu pot să discut doar pe plan profesional. Bojin trebuie să facă doavadă că am făcut schimbări pe criterii politice. El se referă probabil la cei 15 directori schimbaţi de minister şi cei trei sau patru care nu au fost confirmaţi pe funcţii. În Timiş sunt sute de directori. Uneori aceştia mai trebuie schimbaţi. E vorba de management, nu de criterii politice, dacă în 5-10% din şcoli aduci directori noi”, afirmă Popescu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

10 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

12 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

12 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

14 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

14 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

14 ore ago