Plecat într-o cursă imposibilă pentru câştigarea Primăriei Timişoara, liderul PRM Timiş, Grigore Trif, face primele promisiuni. Acestea se referă la desființarea mult hulitului Telpark și restructurarea Poliţiei Locale. Preşedintele PRM este sigur că în scurt timp va rezolva şi problema deficitului de locuri în creşe şi grădiniţe.
Candidatul PRM nu-i uită nici pe tineri și nici pe pensionari. Cel puțin la nivel de promisiune. „În Timişoara e un deficit de aproximativ 1.500 de locuri în creşe şi grădiniţe. Nu este un capăt de ţară. Aş putea rezolva problema cu trei milioane de euro, bani care reprezintă doar bugetul Timişoarei. Vom face noi creşe şi grădiniţe în parcuri, iar pe lângă acestea vom amplasa centre de recreere pentru pensionari, deoarece pensionarii sunt, în special, cei ce duc copiii la grădiniţă”, spune Grigore Trif. Acesta promite şi câte 250 de apartamente sociale în fiecare an, pentru tineri.
Cele mai radicale schimbări, într-un eventual mandat Trif, ar interveni însă în materie de parcare și poliție. „În două luni după ce ajung primar va dispărea Telpark-ul, acest sistem rentabil doar pentru Primăria Timişoara. Voi restructura şi Poliţia Locală. Nu vor mai avea atribuţii în circulaţie şi nici în controlul firmelor. Îi dăm afară pe miliţieni. Va fi poliţie comunitară, nu miliţie ca în prezent”, a mai spus Trif.
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…
În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…
Chiar dacă nu a trecut nicio săptămână de când a câștigat șefia Asociației Județene de…