Președintele PRM Timiș, Grigore Trif, cel căruia, în tinerețe, i se spunea „Țuțu Complex”, s-a stins din viață la 57 de ani. Candidat, în 2012, la Primăria Timișoara, Trif a plecat din PRM în toamna aceluiași an, apoi s-a ținut departe de activitatea politică. El suferea de o boală gravă, iar organismul i-a cedat.
Bojin: PNL lipseste cu desavarsire din Timis, va fi pe trei la CJ
PNL lipseşte din judeţ, iar UNPR are mai mulţi membri în stafful de campanie decât liberalii care vin la lansările de la căminele culturale. Titu Bojin crede că PNL nu va fi decât pe locul trei la CJ şi mizează pe 7 sau 8 primari. Între timp, progresiştii s-au aliat cu… PRM.
Trif de la PRM ar mai vrea totusi o tavaleala pentru Primaria Timisoara
Nemulțumit de modul în care politicienii locali tratează problemele orașului, Grigore Trif, liderul PRM Timiș, încă e nehotărât în ceea ce privește o posibilă candidatură la Primăria Timișoara. Deși își amintește pierderea din 2012, Trif spune că-l „mănâncă să mai dea o tăvăleală cu tovarășii” din alte partide.
Cu o ultima suflare, PRM Timis incearca sa intre in alegerile din iunie
Partidul România Mare este aproape inexistent în Timiș, însă reprezentanții organizației vor totuși să-și încerce norocul la alegerile din iunie. Deocamdată sunt doar 20 de potențiali candidați, iar președintele Grigore Trif spune că e foarte tentat să părăsească corabia.
PRM Timis crede ca Robu e pe cale sa duca Timisoara in Cartea Recordurilor
După moartea lui Vadim Tudor, PRM încearcă să se reinventeze. Filiala Timiș, condusă de Grigore Trif, se pregătește timid și fără prea mult optimism de alegerile locale din 2016. Cu sau fără candidat propriu, un lucru este sigur: oricine ar fi un primar mai bun decât Nicolae Robu.
A murit Vadim! A „inviat” Grigore Trif!
PRM Timiș a revenit la viață chiar după moartea liderului național, Corneliu Vadim Tudor. Fără activitate de mai multe luni, Grigore Trif a anunțat că filiala pe care o conduce va avea un candidat la Primăria Timișoara! Există chiar doi doritori!
„Tutu” Trif a revenit la PRM si face praf candidatii la presedintie
S-au făcut troacă de porci în public, dar acum au decis, de dragul patriei, să îngroape securea războiului. Grigore Trif a revenit la sentimente mai bune față de Corneliu Vadim Tudor și-a reluat funcția de șef al PRM Timiș. Acum vrea să oprească globalizarea, dar și să lupte împotriva marilor corporații. Între timp, se ia de candidații la președinție.
Vadim poate avea soarta lui Hitler si Ceauşescu
Fostul lider al organizaţiei PRM Timiş, Grigore „Ţuţu” Trif, le dă sfaturi contestatarilor lui Vadim. Este vorba de cei 27 de preşedinţi ai organizaţiilor judeţene ce s-au răzvrătit împotriva lui Vadim Tudor şi vor alegeri adevărate în PRM.
Trif: „Licheluta mi se pare un alint”
La două zile după ce a anunţat că demisionează din fruntea organizaţiei PRM Timiş, Grigore Trif era terfelit în „Tricolorul”, oficiosul lui CV Tudor. Sub titlul „Scuipaţi aici! Licheluţa provincială Grigore Trif pusese filiala PRM Timiş la picioarele mafiei”, articolul îl face praf pe fostul președinte al peremiștilor timișeni. Trif a reacționat în stilul caracteristic.
„Recunostinta” de Tribun: Trif, facut troaca de porci in oficiosul PRM
La două zile după ce a anunţat că demisionează din fruntea organizaţiei PRM Timiş, Grigore Trif este terfelit în „Tricolorul”, ziarul lui Corneliu Vadim Tudor. Sub titlul „Scuipaţi aici! Licheluţa provincială Grigore Trif pusese filiala PRM Timiş la picioarele mafiei”, articolul îl face praf pe fostul președinte al peremiștilor timișeni.
Grigore Trif isi da demisia
Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş, îşi va anunţa marţi demisia din fruntea organizaţiei judeţene. Trif a declarat, imediat după rezultatul dezastruos al partidului la alegerile locale, că va renunța la funcția de președinte al PRM Timiş.
PRM Timis vrea sa boicoteze alegerile parlamentare
PRM Timiş nu se pregăteşte de alegerile parlamentare din 9 decembrie! Foarte probabil, oamenii lui Vadim Tudor nu vor desemna candidaţi pe cele 14 colegii din Timiş.
Colegii din PRM, surprinsi de retinerea lui Dan Parvan
Antrenorul de karate Dan Ioan Pârvan (60 ani), acuzat de viol şi corupere de minori, a candidat de pe locul al patrulea pe listele de consilieri judeţeni ai PRM Timiş la alegerile locale din iunie. El este membru în Biroul Permanent Judeţean al PRM Timiş. Acum este la un pas de a fi exclus din partid.
Trif isi da demisia din functia de presedinte al PRM Timis
Ultimul romantic al politicii din Timiş, Grigore Trif, se va retrage din funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PRM. Retragerea va veni doar după ce va avea o discuţie la Bucureşti cu Vadim Tudor.
Trif stie cat aduna Robu de la Garboni si Vlad
Grigore Trif, candidatul PRM la Primăria Timișoara, nu se gândește să susțină vreun alt pretendent la fotoliul lui Gheorghe Ciuhandu. El nu crede, de altfel, că Nicolae Robu va avea un câștig prea mare după ce alți doi candidați au anunțat că îl susțin.
Competitia si competitorii
Se apropie de sfârşit campania electorală pentru Primăria Timişoara. O lună de zile cât durează ea oficial (alţii au început-o mult mai devreme) pare totuşi prea mult. Candidaţii dau semne de oboseală, încep să uite ce au spus înainte şi devin tot mai superficiali.
Intrebare pentru Ciupa de la Trif: cat costa firul de iarba?
Ultimul romantic al politicii din vestul ţării, Grigore Trif, candidatul PRM la fotoliul de primar al Timişoarei, s-a dezlănţuit. Trif a fost singurul „nebun” care a promis că în campania sa se va axa şi pe atacuri la persoană, fără niciun menajament. A făcut-o din nou.
„Eu spun adevarul, timisorenii trebuie sa-l cunoasca”
Grigore Trif, candidatul PRM la Primăria Timișoara, nu se teme de nimic și de nimeni. Cea mai mare dorință a sa e să aibă o confruntare televizată cu Adrian Orza, pe care îl așteaptă la dezbatere chiar și însoțit de „tătucul politic” Gheorghe Ciuhandu. Trif are și o soluție pentru salvarea lui Poli, dar știe și ce-i lipsește Timișoarei pentru a fi orașul „cel mai cel”.
Trif e convins ca Orza aduce glaciatiunea
Preşedintele PRM Timiş şi candidatul partidului la şefia Primăriei Timişoara, Grigore Trif, are o temere serioasă legată de alegerile din 10 iunie. Posibilitatea ca Adrian Orza să iasă primar îi dă fiori lui Trif.
Trif a pus gand rau Telparkului si Politiei Locale
Plecat într-o cursă imposibilă pentru câştigarea Primăriei Timişoara, liderul PRM Timiş, Grigore Trif, face primele promisiuni. Acestea se referă la desființarea mult hulitului Telpark și restructurarea Poliţiei Locale. Preşedintele PRM este sigur că în scurt timp va rezolva şi problema deficitului de locuri în creşe şi grădiniţe.