Jeleam recent pe umărul democrației după ce premierul Victor Ponta făcea tot ce este uman posibil și legislativ probabil ca scorul electoral al USL să nu fie de numai 60%, ci să salte el cu poftă de viață cam pe la 80% din totalul parlamentarilor emanați din alegerile generale ce vor avea loc în toamnă. Nu s-ar mai sătura omul ăsta de procente! O să se îngrașe Uniunea asta mai ceva ca americanul după junk-food și, conform societății civile, așa ceva ar fi tare nesănătos pentru firava noastră democrație. Zilele trecute, Victor Ponta a dat un nou semnal că puterea social-liberală își dorește mai mult, mult mai mult, prin impunerea sistemului de vot uninominal pur. Culmea, sistemul cu pricina a fost vârât inclusiv în protocolul de colaborare semnat de virilii de la PSD cu „parașutele” de la UNPR, pentru ca jocul electoral din această toamnă să devină pentru traseiștii lui Oprea un adevărat râgâit de lebădă.
Votul uninominal pur are multe neajunsuri și doar un singur avantaj pentru democrație. El mai funcționează doar în Anglia și are ca filosofie principiul câștigătorului care ia tot. Cu 30-35 de procente într-un colegiu poți ajunge parlamentar dintr-un singur tur de scrutin. Cam cum se întâmplă în alegerile locale la primari și președinți de consilii județene. Nu vom mai avea, ca în ultimele alegeri, deputați victorioși de pe locul trei sau doi în colegiul unde au candidat, ceea ce este un lucru bun. În același timp, uninominalul pur limitează spre zero șansele unor partide nou intrate pe piața politică, cum ar fi Noua Republică a lui Mihai Neamțu, ori cine știe ce structură promisă din zona dreptei de ex-premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Ca să nu mai vorbim de PNȚCD, PRM ori PNG.
Ce vom avea în viitorul parlament dacă partidele aflate la putere vor decide schimbarea sistemului de vot spre un uninominal pur? Evident că partea leului o va lua USL. Cu excepția zonelor ocupate de ungurime, unde nimeni în afară de partidele maghiare nu poate emite pretenții, liberalii, pesediștii și oamenii lui „Felix” pot obține, teoretic, toate mandatele în Legislativul României. Probabil că nu vom ajunge la un astfel de dezastru pentru democrație, ca o formațiune de 50-60 de procente să obțină 90% mandate. Din fericire, cu toată degringolada din PDL, democrat-liberalii mai pot urni o mașină de vot alimentată de sutele de primari pe care, totuși, îi vor obține pe 10 iunie. Astfel că, în viitorul parlament, să regăsim UDMR sau/și concurența sa din maghiarime, USL și PDL.
În tot răul clocit de noua putere găsim și un mare bine. Spuneam la început că sistemul uninominal pur are marele avantaj că limitează drastic șansele la viață politică parlamentară ale partidelor extremiste. Nu pentru că ar fi ele extremiste, ci, mai degrabă, pentru că sunt mici. De astfel de pericole fugeau europenii care cochetau cu acest sistem. La noi însă, pe lângă extremismul propus de PRM, uninominalul pur mai închide porțile legislativului unor „papagali” precum „domnul Dan” ori Gigi cu tiki-taka lui. PSD ar dovedi și-o aleasă calitate: ar deveni astfel pentru democrația românească cam ce a fost Tolea Ciumac pentru Dan Diaconescu, atunci când s-a filmat episodul cu introducerea „domnului Dan” în tomberon.
Cu tot suportul electoral masiv venit din zona cu retard mental a populației, un partid tomberon precum PP-DD poate aduna chiar și 25% din sufragii, dar le-ar aduna degeaba. Chiar și fără efecte pe tabela de marcaj, măcar uninominalul pur face parte din democrație, oferind drept de vot și telespectatorilor OTV. E adevărat, nu e ca votul cenzitar, dar pe jumătate își face treaba.
Între frumoșii ani 1996-2014, trei funcționari ai municipalității timișorene au semnat, fiecare după putință și…
Duminică, 22 decembrie, de la ora 17.30 la Căminul Cultural din Şag va avea loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.12.2024, unde se vor executa reparaţii…
Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente…
Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor…
Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a…