Ziua alegerilor locale este marcată, în Timișoara și în județul Timiș, de mai multe incidente. Liberalii reclamă nereguli la o secție din Timișoara iar democrat-liberalii sunt nemulțumiți de o situație înregistrată la Giarmata.
PNL Timiş a făcut o sesizare la Biroul Electoral Municipal şi o plângere la adresa preşedintelui Secţiei de votare 153. Reprezentantul PD-L de la această secție este acuzat de liberali că a transmis în mod repetat buletine de vot dublate pentru Consiliul Local Timişoara, fără a transmite însă și pe cele pentru primar. Deși a fost sesizat de unul dintre alegători, preşedintele secţiei a refuzat îndepărtarea persoanei de la împărţirea de buletine de vot.
Pe de altă parte, pedeliştii solicită închiderea Secţiei de votare nr. 3 din Giarmata. „O femeie care a intrat în secție a primit mai multe buletine de vot, pe care le-a ștampilat pe masă, în fața comisiei. Când a fost luată la întrebări, a fugit. Femeia este ruda unuia dintre candidaţii USL de la consiliul local. Am făcut sesizare la biroul electoral şi am cerut întreruperea votării pentru că există suspiciunea că s-au furat buletine de vot”, spun reprezentanții PD-L.
Vicepreședintele Secției 117 Timișoara, Viorica Ursan, a fost reclamată la BEM, pentru că însemna, pe o copie a listelor, persoanele care votaseră. Femeia este angajată la Direcția Tehnică a PMT. Și progresiștii s-au ales cu o sesizare, după ce o echipă de campanie a UNPR a împărțit materiale electorale în zona Secției 83, de pe str. N. Leonard.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…