Categories: PartideUltima ora

PP-DD Timis vrea comisii si institutii

PP-DD a adunat 9,35% din voturi din voturi în Timiş şi a început să emită pretenţii. PP-DD s-a descurcat bine şi la Timişoara, unde candidatul la primărie, fostul şef de poliţie Ilie Bertea, a terminat în faţa candidatului PD-L. Oamenii lui Dan Diaconescu vor acum să fie șefi.

Adrian Diaconu, candidatul PP-DD la Consiliul Judeţean Timiş, este un alt poliţist, acum şef de firmă de pază. Diaconu începe deja trocul pentru CJT şi CLT. „Ghinionul a făcut ca USL să obţină majoritatea şi la CLT, şi la CJT. Avem suficiente argumente pentru a revendica servicii, comisii, instituţii şi să ne arătăm competența și buna credință. Avem 132 de consilieri locali în județ. Nu suntem în postura de a bate cu pumnul în masă, dar nici nu putem fi ignorați. Suntem cei care pot înclina balanța către putere sau către opoziție”, a spus Diaconu, care a terminat pe locul al treilea în lupta pentru CJ Timiş, cu un scor peste partid – 11,33%.

Ilie Bertea candidatul la Primăria Timişoara, susţine că este doar o chestiune de timp până când PP-DD îşi va dubla voturile în Timiş. “La viitoarele alegeri sper să ne dublăm procentul. Am fost contactați de persoane importante, profesori universitari”, spune Bertea. Oamenii lui Dan Diaconescu au prins şi două primării în Timiş, la Curtea şi la Maşloc.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes

Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile, începeți…

7 minute ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

2 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

3 ore ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

3 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

14 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

19 ore ago