Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, şi primarul Nicolae Robu discută, la această oră, cu fostele glorii ale lui Poli despre situaţia alarmantă în care a ajuns clubul timişorean.
Întâlnirea la care participă, printre alţii, foştii fotbalişti Miroslav Giuchici, Emerich Dembrovschi şi Dănuţ Laţa are loc la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Timişoara. Se încearcă găsirea unei soluţii pentru ca echipa de fotbal fanion a Banatului să nu dispară.
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…