Categories: Politica

Campania pentru referendum, „abonata” la 112

Campania pentru referendum, desfășurată în intervalul 7 – 28 iulie, a fost marcată de numeroase incidente. Acestea au fost reclamate atât de detractorii președintelui suspendat Traian Băsescu, cât și de susținătorii acestuia.

Conform datelor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), în acest interval au fost înregistrate, la nivel naţional, 120 de incidente. Cele mai multe dintre ele s-au produs în Bucureşti şi judeţele Buzău, Cluj, Braşov, Gorj şi Dâmboviţa. Cele mai numeroase dintre acestea au fost reclamate în orașe, majoritatea fiind anunțate la 112.

Printre neregulile semnalate, cele mai multe au fost infracțiuni la Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Altfel spus, unii romani au încercat să-i împiedice pe alții să participe la referendum sau le-au oferit bani, în scopul de a-i determina să voteze într-un anumit fel. Acţiunea penală în cazul acestor infracțiuni se pune în mişcare din oficiu. Cauzele sunt înregistrate la parchetul de pe lângă curte de apel, unde este desemnat un procuror care să verifice modul în care sunt efectuate cercetările şi să analizeze oportunitatea preluării cauzelor.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: referendum

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago