Reprezentanții PNL au făcut deja primele sesizări la Biroul Electoral Județean. Ei au reclamat că, la anumite secții, există persoane care inventariază și fotografiază alegătorii.
Astfel, liberalii susțin că la secțiile de votare 73 – 75 de la Liceul „Grigore Moisil” au fost identificate persoane care notau numărul de oameni care intrau să voteze. PNL Timis a făcut sesizare la BEJ pentru această situație. De asemenea, la secțiile de votare 102-105, de pe strada Mureș, liberalii au notat o mașină Ford, de culoare gri, cu numărul TM 87 ANI, din care o persoană făcea fotografii persoanelor care intrau în secții.
Alte nereguli, din punctul de vedere al liberalilor, s-au înregistrat la două secții de votare din Calea Lipovei. Astfel, la secția 180 a ajuns, sâmbătă seară, o listă cu oameni care nu au voie să voteze, iar la secția 179 reprezentatul PDL a cerut copii după listele suplimentare, situația fiind contestata de reprezentatul PSD.
„Situațiile vor fi verificate și se vor face, după caz, și sesizări scrise către BEJ. Deocamdată sunt informații primite de la reprezentații noștri din secții”, a spus Alina Sabou, de la Departamentul de comunicare al PNL Timiș.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…