Categories: Timp liber

Olimpiada de familie, in Parcul Rozelor

Asociaţia 11even, Dolce Sport şi Fundaţia World Vision România vă invită la „Family Olympics”. Evenimentul are loc în acest week-end, în Parcul Rozelor, iar participarea este gratuită.

„Family Olympics” are la bază spiritul de familie, mişcarea şi activitatea în comun. „În România numărul celor care practică un sport în familie este mic. În acest context, vrem să oferim un exemplu de idei, concursuri si activităţi care pot fi organizate ulterior şi în familie sau în grupuri mici de prieteni”, spune Ovidiu Neamţu, iniţiatorul acestui concept.

În Timișoara, Family Olympics are loc în 7 și 8 iulie, între orele 10 și 18, în Parcul Copiilor. Participarea este gratuită, iar implicarea în jocurile propuse de organizatori este răsplătită cu diverse premii. La eveniment vor participa și jucătorii de rugby de la RCM Timișoara, care, sâmbătă dimineață, vor învăța copiii câteva lucruri despre jocul de rugby și vor oferi premii inscripționate cu logo-ul echipei.

Primul obiectiv al „Family Olympics” este susţinerea unui program de prevenire a abandonului şcolar, iniţiat de World Vision România şi intitulat „Ghiozdanul plin cu vise”. Al doilea obiectiv este acela de a mobiliza peste 50.000 de persoane – adulţi şi copii – care să ia parte la aceste evenimente.

Cei care vor să participe la evenimentele „Family Olympics” pot să viziteze site-ul oficial şi să completeze un formular de înscriere sau să treacă pe la cortul de promovare din Parcul Rozelor. Participarea la competiţii este gratuită.

Share
Published by
Silvia Suciu
Tags: Timişoara

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

30 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago