Categories: Politica

Ostaficiuc: „La vot nu vor iesi mai mult de 30% din timiseni”

Democrat-liberalii din Timiș nu au emoții în ceea ce privește referendumul de duminică. Șeful lor, Constantin Ostaficiuc, este convins că nu vor exista fraude.

Conducerea națională a PD-L a decis, marți, să boicoteze, duminică, referendumul pentru demiterea președintelui. Discuțiile pe marginea acestui subiect sunt aprinse, în condițiile în care președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, acum câteva zile, că le recomandă românilor să iasă la urne. Acum, Băsescu susține boicotul pedeliștilor.

Președintele PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc, a declarat că, în Biroul Permanent Județean, s-a decis, cu unanimitate de voturi, acceptarea deciziei naționale de boicotare a votului. „În Timiș nu vor ieși, duminică, la vot, mai mult de 30% din oameni. Mizez că în județ nu se va înregistra niciun fel de fraude. Noi vom fi prezenți în toate secțiile de votare”, a declarat Ostaficiuc. Liderii PDL sunt nemulțumiți că nu au fost aprobate camerele de supraveghere și nu există nicio posibilitate de a urmări votul multiplu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago