După publicarea ordonanței care permite migrarea aleșilor locali dintr-un partid în altul fără a-și pierde funcția, au început și speculațiile cu privire la politicienii care vor pleca dintr-o parte în alta. Titu Bojin, președintele PSD Timiș, a anunțat deja că nu va accepta ca în partidul său orice ales local. Social-democratul susține însă că pe lista celor care pot să vină sunt… Constantin Ostaficiuc și Nicolae Robu.
Bojin nu crede ca va avea nevoie de un camion pentru primarii migratori! Restul lumii asteapta
Politicienii locali încep să-și facă socotelile de după publicarea care permite aleșilor locali să migreze dintr-un partid în altul fără să își piardă funcția. Aceasta a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Președinții filialelor din Timiș sunt liniștiți. Niciunul nu pare convins că din partidele lor va pleca cineva, dar toți așteaptă, mai mult sau mai puțin pe față, „migratorii” din alte formațiuni.
Robu și Ostaficiuc nu vor sa auda de ordonanta traseismului politic, dar nu s-ar da in laturi de la acceptat „traseisti”
Nicolae Robu și Constantin Ostaficiuc au vorbit joi despre motivele pentru care ordonanța care permite primarilor să migreze dintr-un partid în altul, fără să își piardă funcția, este un act împotriva democrației. Cei doi copreședinți ai ACL Timiș nu au fost însă la fel de fermi și când au fost întrebați dacă ar accepta să primească primari din alte partide. Pe de altă parte, ACL a anunțat oficial că nu va accepta traseiști.
Traseismul promovat de Dragnea, metoda de scoatere a „cartitelor” PSD din partide!
Liberalii se împart din nou în două tabere. De data aceasta mărul discordiei este inițiativa lui Liviu Dragnea, prin care primarii și consilierii locali și județeni ar putea să schimbe partidul fără a-și pierde funcțiile. Nici Nicolae Robu, nici Constantin Ostaficiuc nu sunt de acord cu posibilul act normativ. Acestora li se alătură și consilierul local PP-DD Petrică Folică, care susține că este o inițiativă „comunistă”. Președintele PLR Timiș, Petru Ehegartner, susține însă că ordonanța nu are legătură cu primarii, ci cu majoritățile formate după ruperea USL.
Dupa fuziune, PNL va juca pe muzica PDL
PDL și PNL lucrează, în continuare, la fuziunea dintre cele două partide, iar președintele democrat-liberal a anunțat și care va fi noul nume al formațiunii politice rezultate. Noul PNL va avea însă vechiul imn al… PDL, chiar dacă președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, crede că e doar o propunere.
Robu si Ostaficiuc se pregatesc de fuziune
Liderii PNL și PDL din Timiș discută deja pentru unificarea dreptei. Constantin Ostaficiuc și Nicolae Robu au început tratativele pentru a se asigura că fuziunea celor două partide va fi una fără probleme, măcar pe plan local.
Soferul lui Ostaficiuc si disolutia PDL Timis
Constantin Ostaficiuc s-a reales președinte al PDL Timiș. La câteva zile după ce a vrut să renunțe la candidatură. Dar a simțit că partidul nu poate fără el, așa că s-a sacrificat pentru binele filialei democrat-liberale. La alegeri au mai fost doar 300 de delegați, față de aproape 800 câți se înregistrau în urmă cu patru ani. Puțini și buni, s-ar putea spune. Dar n-a fost nici pe departe așa. De fapt, s-a mers pe principiul: cu cât mai puțini oameni, cu atât șansa de mânuire a alegerilor e mai ușoară.
Nastor, mai votat ca Ostaficiuc si Popoviciu
Candidând de unul singur pentru un nou mandat în fruntea PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc a obţinut 245 de voturi „pentru” şi 27 „împotrivă”. Recordmanul alegerilor a fost însă Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob.
Popoviciu il suspecteaza pe Marian Vasile ca vrea sa se lepede de PSD
Deputatul PDL Alin Popoviciu susţine că vicepreşedintele CJ, liberalul Marian Vasile, ar fi vrut să se apropie de PDL, după ce a înţeles că USL nu poate funcționa la nesfârşit. Vasile l-ar fi sunat pe Constantin Ostaficiuc, liderul PDL Timiş, pentru a-i cere un favor. În schimb, i-a făcut o promisiune.
Popoviciu si Groza isi disputa scaunul lui Ostaficiuc cu cutitele pe masa
Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să dea, vineri, verdictul în procesul dintre Agenția Națională de Integritate (ANI) și președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc. Asta, dacă sentința nu va fi amânată pentru a nu se știe câta oară. Surse bine informate, care umblă pe la terase, susțin că, dacă Ostaficiuc pierde, renunță și la funcția din partid, astfel că în filiala PDL Timis se va declanșa o luptă pe viață și pe moarte.
Alo, PDL, alo, „Brandu”, dar nitica opozitie mai facem?
În curând (7 mai) se va aniversa (comemora?) un an de la instalarea Guvernului Victor Ponta 1. Nu mult după aceea, în luna iunie, se va împlini un an din ziua în care USL a pus steagul atât pe Primăria Timișoara, cât și pe Consiliul Județean. Moment pentru ca PDL Timiș să marcheze faptul că au trecut 12 luni de când, după 16 ani, a ieșit complet din administrația locală și județeană.
Ostaficiuc dezvaluie planul PDL cu Dermatologia
Debandada din PDL Timișoara nu pare să-l deranjeze prea tare pe Constantin Ostaficiuc, președintele filialei județene. Acesta susține că pozițiile diametral opuse ale deputatului Cornel Sămărtinean și ale consilierilor locali, referitor la Clinica de Dermatologie, sunt parte a unui plan comun. Sămărtinean s-a pronunțat împotrivă în parlament, iar aleșii locali au votat așa cum a vrut Nicolae Robu.
La Muzeul de Arta, Bojin aduce un candidat mai bine pregatit decat Tolcea
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, crede că decizia comisiei de a-i da directorului Muzeului de Artă, Marcel Tolcea, nota 5,89 pentru activitatea din ultimul an este o mare eroare. Pe de altă parte, Titu Bojin spune că nu a stabilit încă numele succesorului lui Tolcea, dar acesta va fi mai bine pregătit decât încă directorul MArT.
Ostaficiuc e suparat ca USL a uitat de Timis
Atras probabil de vremea superbă, președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuuc, a ieșit în fine afară din bârlog după o lungă hibernare politică. Alături de liderul național al partidului, Vasile Blaga, el a criticat pentru prima dată fățiș guvernarea USL.
Teoretic, 140 de delegati din Timis vor vota cu Blaga la conventia PD-L
Vasile Blaga se bazează, teoretic, pe 140 de voturi ale membrilor PD-L din Timiş la convenţia extraordinară din 23 martie a democrat-liberalilor. Senatorul de Timiş candidează pentru un nou mandat în fruntea democrat-liberalilor şi până acum are doi contracandidaţi: foştii miniştri Elena Udrea şi Monica Macovei.
Daca nu el, atunci cine?!
Constantin Ostaficiuc și-a trăit clipele de glorie și tocmai ce s-a retras în sihăstrie. Impresia este că omul așteaptă confirmarea lui Blaga la centru și apoi alegerile pentru Parlamentul European. O bătrânețe politică liniștită să-i urăm celui autointitulat „Brandul”.
Sa radem cu/de Alin Popoviciu
Atât la nivel național, cât și la cel local, PDL nu se află în cea mai roză situație din istoria sa. Degringolada e foarte adâncă, primari sau aleși locali sunt pe punct de plercare, membrii simpli sunt foarte dezamăgiți. Ce mai, e groasă rău! E unul dintre acele momente din viață în care trebuie să-ți dovedești caracterul, să strângi din dinți și să iei totul de la capăt. Cu multă, foarte multă seriozitate.
Filiala PDL din Timis, pierdut conducere; se declara nula
Mai în glumă, mai în serios, terminam un ultim editorial întrebându-mă retoric ce fac liderii PDL Timiș, într-o perioadă în care vocea opoziției ar trebui auzită mai mult ca niciodată. Referindu-mă la zvonuri de pe piață, mă mai întrebam dacă principalii lideri, Constantin Ostaficiuc și Alin Popoviciu, nu or fi ocupați mai mult cu niscaiva probleme penale, de unde și indiferența vizavi de chestiunile politice.
Sfarsitul lumii bune
Cică sfârșitul lumii ajunge în România. Se uită în stânga, se uită în dreapta și zice: „Păi aici am mai fost!”. Cel puțin așa spunea un banc. Până la urmă vine sau nu vine, că e bine de știut? Dacă vine fără să ne gândim la el, o să ne pară rău că nu ne-am luat rămas bun de la cei dragi, de la mașinile 4×4, de la averi și vile, de la fondurile europene, de la damigenele cu țuică, rudele cu cârnați și de la butoiul cu varză.
Bojin si Ostaficiuc isi împart „Clanul tarnavenilor”
Prin dezertarea lui Dorin Cândea din PDL în PSD, se destramă unul dintre cele mai puternice, indestructibile și tentaculare clanuri din politica timișeană. Un clan care a crescut în PDL Timiș sub binecuvântarea președintelui acestei filiale, Constantin Ostaficiuc. Piesele de rezistență ale acestui clan au fost Alain Rus, Cornel Sămărtinean și menționatul Dorin Cândea, toți trei fiind născuți în orașul Târnăveni.