Paradoxul Cojocari: averea creste, veniturile scad

Un punct au avut în comun cei mai importanți candidați la Primăria Timișoara: destituirea eternului secretar Ioan Cojocari. Actualul edil-șef, Nicolae Robu, a afirmat că „dacă tot ce am aflat până acum e adevărat, nu am cum să lucrez cu el”. Ioan Cojocari e încă bine-mersi în funcție și și-a depus declarația de avere.

E în funcție de două decenii și mulți ar vrea să-l vadă plecat. Momentan, stă nemișcat în propriul birou și le-a transmis cârcotașilor că va pleca de tot, peste vreo cinci ani, când iese la pensie. Acum, Ioan Cojocari și-a postat, regulamentar, pe pagina web a primăriei, declarația de avere.

„Nea Jean” nu are nici măcar un euro datorie, dar deține nu mai puțin de 12 conturi, în euro sau dolari, cele mai multe deschise în perioada 2008-2012. În același interval, Cojocari a agonisit așa mulți bani încât și-a deschis opt conturi de economie. Cel mai firav cont conține 11.728 de lei, în timp ce în conturile mai consistente sunt 230.189 de lei, respectiv 55.918 euro. Tot anul trecut, i-a cumpărat fiicei sale, Paula, un Audi R8.

În plus, secretarul PMT deține o vilă și un apartament în oraș, două terenuri la Șuștra și două mașini. Anul trecut, Cojocari a avut un venit lunar de 5.300 lei, în scădere cu 27% față de 2010. Chiar și în aceste condiții, averea lui a crescut. Pe lângă salariul de funcționar public, Ioan Cojocari a mai obținut 6.000 de euro din chirii și peste 15.000 de euro din „creșterea animalelor și pomicultură”.

Ioan Cojocari are 61 de ani și a fost numit în funcţia de secretar al Primăriei Timișoara, printr-un ordin al prefectului, la 1 mai 1992.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

13 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

14 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

18 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

19 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

19 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

19 ore ago