Aș putea savura poantele secretarului primăriei Jean Cojocari dacă relaxările întâiului jurist al municipalității nu m-ar pune serios pe gânduri. Zilele trecute, dumnealui povestea cum a decurs concursul pentru întronarea lui Chiș Culiță în funcția de șef al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Timișoara. Ha-ha-ha, hu-hu-hu, be-he-he, hi-hi-hi, ce era să-l spargă „nea Jean” pe Chiș Culiță în fața comisiei de angajare!
Liga I – Dorele, ce facusi, ma, ii facusi pe Steaua campioni?
Gazul și-a arătat încă o dată forma bună pe care o are din iarnă și a învins clar pe Ceahlăul, echipă aflată la numai trei puncte deasupra zonei retrogradării. De notat inspirația lui nea Gigi Mulțescu, care în prima repriză l-a introdus în joc pe Avram, iar acesta a marcat după numai 30 de secunde golul egalizator cu Ceahlăul, a dat pasa de gol lui Bawab şi a fost decisiv şi la golul trei, când a şutat, iar portarul a respins în faţă, pentru reluarea decisivă a lui Breeveld.
Ioan Cojocari nu da de baut de ziua lui
Au trecut vremurile când secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, îşi sărbătorea onomastica în stil mare. Vremurile s-au schimbat însă, iar Nea Jean și-a stabilit alte priorități.
Jean Cojocari, tras pe linie moarta
Indiscutabil, cel mai controversat personaj din Primăria Timișoara a fost și rămâne eternul secretar Ioan Cojocari, zis și Nea Jean. Ani la rândul, el a făcut jocurile în primărie și consiliul local, fără ca nimeni să i se opună, cu excepția unor mici și extrem de vagi proteste.
Paradoxul Cojocari: averea creste, veniturile scad
Un punct au avut în comun cei mai importanți candidați la Primăria Timișoara: destituirea eternului secretar Ioan Cojocari. Actualul edil-șef, Nicolae Robu, a afirmat că „dacă tot ce am aflat până acum e adevărat, nu am cum să lucrez cu el”. Ioan Cojocari e încă bine-mersi în funcție și și-a depus, regulamentar, declarația de avere.
Jean Cojocari stie cat mai sta in primarie
Ioan Cojocari, cel care de 20 de ani este secretarul Primăriei Timişoara, nu se gândeşte să plece din funcţie nici după ce gaşca ţărănistă a fost debarcată din fruntea oraşului.
Nea Jean nemuritorul
În timp ce șefi și șefuleți din primărie se gândeau la zile grele, astfel că, încet-încet, își fac bagajele, unii cu gândul la pensionare, alții să-și facă un CV mai aspectuos, secretarul Ioan Cojocari se distra copios. Cel puțin în aparență, fiindcă s-ar putea să nu fi fost chiar râsul său. Că altfel nu se milogea pe lângă primarul Ciuhandu să nu renunțe la candidatură. Și totuși, ca să demonstreze că n-are nicio problemă, s-a dus la plajă în Cipru, de unde trimitea bezele la toată lumea.
Jean Cojocari si-a tinut intr-o debara ultimul „Sfant Ion” in functia de secretar
Austeritate mare, cel putin în aparenta, pentru secretarul primariei, Ioan Cojocari. Daca în alti ani, cu ocazia onomasticii, organiza adevarate chiolhanuri, de aceasta data, nea Jean s-a limitat la o masa data în Salonul de nefumatori de la Club XXI.