Vara aceasta, drumurile duc si pe Coasta Adriatica / FOTO

„Toate drumurile duc la Roma”, spune un proverb străvechi. Fără a pune la îndoială adevărul unui proverb înțelept, trebuie remarcat faptul că, pe timp de vară, drumurile mai pot duce și altundeva: pe Coasta Adriatica, în zona vechiului oraș Rimini.

Coasta Adriatică este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale turiștilor din întreaga Europă și nu numai, iar capitala turismului estival este Rimini. De-a lungul celor 110 km de plajă cu nisip fin sunt însă și alte stațiuni în care poți petrece un sejur de neuitat, precum Cattolica, Riccione sau Cesenatico.

Dincolo de activitățile specifice unui concediu la mare, Coasta Adriatică este, practic, un loc în care nimeni nu se poate plictisi. Toată regiunea este presărată cu parcuri de distracție și parcuri tematice, la fel de atractive atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

De la Rimini puteți vedea realmente toată Italia în doar câteva ore, vizitând parcul „Italia in miniatura”. Pe de altă parte, delfinariul din Rimini și acvariul din Cattolica sunt două locuri care acționează precum un magnet asupra copiilor. Și ca totul să se termine în mod perfect, distracția în familie poate continua la Mirabilandia, unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din Italia.

Coasta Adriatică poate fi, în aceeași măsură, punctul de plecare pentru o serie de excursii opționale extrem de atrăgătoare. San Marino se află doar la un pas distanță și merită vizitat. Ca o simplă informație, centrul istoric al orașului San Marino este unul dintre locurile incluse în patrimoniul UNESCO. Pentru cei mai antrenați, Bologna sau Ravenna sunt alte destinații care pot fi vizitate pornind de pe Coasta Adriatică.

Coasta Adriatică este și un adevărat paradis al simțurilor, întrucât aici vă puteți bucura de gastronomia italiană în toată savoarea ei. Seara puteți participa la nenumăratele evenimente de artă și cultură care sunt omniprezente în această perioadă. Amatorii de distracții își pot petrece nopțile în nenumăratele cluburi din zonă sau la discotecile în aer liber, pe plajă.

Cu agenția de turism Ultramarin, toate aceste lucruri sunt doar la un pas distanță. Sejururile pe Coasta Adriatică includ șapte nopți cazare, zbor cu avionul din Timișoara, transfer aeroport și asistență turistică locală. Vara aceasta, drumurile duc și pe Coasta Adriatică!

[nggallery id=1311]

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

2 ore ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

3 ore ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

4 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

4 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

7 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

8 ore ago